Rusia va întrerupe exportul de electricitate către Finlanda

13 Mai 2022, 20:12
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
13 Mai 2022, 20:12 // Actual //  Lupu Eduard

Exporturile de energie electrică din Rusia către Finlanda vor fi suspendate de sâmbătă de la ora locală 01:00 (22:00 GMT) din cauza neplății, a spus vineri operatorul finlandez, relatează Reuters.

Operatorul finlandez de rețea Fingrid a declarat că compania rusă Inter RAO oprește livrările din cauza „dificultăților la primirea plăților pentru electricitatea vândută pe piață”.

Anunțul vine a doua zi după ce Finlanda și-a anunțat intenția de a se alătura NATO.
Finlanda cumpără doar 10% din electricitate din Rusia și, potrivit Fingrid, va compensa deficitul prin aprovizionarea cu mai multă energie din Suedia și creșterea producției în Finlanda.

Finlanda se așteaptă să devină autosuficientă în ceea ce privește energia electrică în 2023, a adăugat compania.

Realitatea Live

23 Apr. 2024, 14:24
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
23 Apr. 2024, 14:24 // Actual //  Lupu Eduard

Astăzi, 23 aprilie, a intrat în vigoare Convenția dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Franceze pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii și fraudei fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată la Chișinău la 15 iunie 2022. Prevederile acestei Convenții se aplică începând cu 1 ianuarie 2025, anunță Ministerul de Externe.

Implementarea Convenției marchează un pas semnificativ în dezvoltarea relațiilor economice dintre Republica Moldova și Franța. Eliminarea dublei impuneri pentru persoanele fizice și juridice va consolida legăturile economice dintre cele două țări și va spori atractivitatea Republicii Moldova pentru investitorii francezi. Cadru legal și fiscal propice va fi un factor important pentru inițierea și dezvoltarea afacerilor în Republica Moldova.

Convenția are drept scop, de asemenea, consolidarea sistemelor financiare și fiscale din cele două țări. Prin coordonarea acțiunilor și schimbul eficient de informații în domeniul fiscal, se va contribui la avansarea dialogului economic moldo-francez și la realizarea proiectelor investiționale de interes comun. Această cooperare va consolida în continuare relațiile bilaterale și va crea oportunități noi pentru ambele țări în ceea ce privește dezvoltarea economică și comercială.

Prin intrarea în vigoare a acestei Convenții, se întăresc bazele unei colaborări mai strânse între Republica Moldova și Franța în domeniul fiscal și economic, consolidând încrederea reciprocă și promovând un mediu de afaceri favorabil și transparent.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău