Maia Sandu, mesaj către națiune: „Siguranța oamenilor este responsabilitatea mea”

12 Mai 2022, 08:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
12 Mai 2022, 08:53 // Actual //  Lupu Eduard

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a făcut o serie de comentarii despre situația din Transnistria. Oficialul moldovean a precizat că cetățenii nu trebuie să se teamă de un eventual conflict. Ea a precizat că nu există riscuri iminente în legătură cu acest lucru. Maia Sandu a precizat, însă, că evoluția lucrurilor în acest război nu poate fi anticipate pe termen mediu şi lung.

„Nu există niște riscuri iminente, așa cum am spus de fiecare dată, și vreau să le spun cetățenilor – înțeleg că sunt îngrijorați, e firesc să fie îngrijorați, dar nu aș vrea ca frica să pună stăpânire pe societatea noastră, pentru că nu ne ajută acest lucru”, a declarat Maia Sandu.

Președintele Republicii Moldova a dat asigurări că în situația apariției unor riscuri de escaladare a conflictului din Transnistria, autoritățile vor informa cetățenii. Maia Sandu a subliniat că siguranța cetățenilor este principala preocupare a autorităților de la Chișinău.

„Dacă se vor schimba lucrurile, dacă vor exista niște riscuri iminente, atunci noi o să informăm populația imediat, pentru că siguranța oamenilor este principala noastră preocupare și în special responsabilitatea mea, dacă vreți, primordial”, a adăugat președintele Republicii Moldova, într-o intervenție la TVR Moldova.

Scenariul luat în considerare de Statele Unite

Scenariul potrivit căruia Vladimir Putin intenționează să realizeze un pod dinspre Odesa către Transnistria stârnește îngrijorare în Moldova. Ipoteza a fost prezentată inițial de un general rus, iar mai nou a fost reluată de comunitatea de informații a Statelor Unite.

„Avem indicii că armata rusă vrea să facă un pod terestru până în Transnistria. În timp ce forțele ruse ar putea fi capabile să atingă majoritatea acestor obiective pe termen scurt în următoarele luni, credem că nu vor putea extinde controlul asupra unui pod terestru care se întinde până în Transnistria și include Odesa, fără a lansa o formă de mobilizare.

Și este din ce în ce mai puțin probabil ca aceștia să poată stabili controlul asupra ambelor regiuni și asupra zonei tampon pe care o doresc în săptămânile următoare”, a arătat Avril Haines, directorul serviciilor de infomații ale SUA.

Realitatea Live

23 Apr. 2024, 13:34
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
23 Apr. 2024, 13:34 // Actual //  Lupu Eduard

Prețul gazului vândut de Energocom către Moldovagaz ar urma să fie între 300-350 dolari pentru mia de metri cubi, potrivit estimărilor făcute de Alexandr Slusari, membrul consiliului Energocom.

„Dacă în următoarele 7 zile nu se vor întâmplă oscilații la prețul gazului la burse, calcule orientative arată că Energocom va furniza Moldovagaz în luna viitoare metan la prețul aproximativ de 350 dolari per 1000 m3. Tendința bursieră, mai ales cea din România, arată că în următoarele luni prețul de achiziție la gaz rămâne cam în parametrii de 300-350 dolari, ceea ce permite micșorarea semnificativă a tarifelor , demult așteptată și meritată de populație și economia națională. După mine, e nevoie și de modificarea metodologiei stabilirii tarifelor, care în condițiile actuale nu poate fi bazată pe prețul mediul anual de achiziționare a gazului și ar trebui să fie mai flexibilă”, spune Slusari.

Mai mult ca atăt, membrul consiliului Energocom, susține că vara Moldovagaz ar trebui să anunțe licitație pentru întregul sezonul rece 2024/2025 și atunci e posibil să fie păstrat acest preț mic de achiziție, indiferent de situația pe burse în toamna-iarnă.

Tariful la gaz pentru consumatorii casnici s-a redus cu 19,9%, la 14,47 cu TVA inclus, potrivit deciziei ANRE aprobată în cadrul ședinței de astăzi, 21 februarie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău