Eșecul forțelor aeriene rusești – Motivul trecut cu vederea pentru care invazia Rusiei se clatină

11 Mai 2022, 08:43
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
11 Mai 2022, 08:43 // Actual //  Lupu Eduard

Forța aeriană ar fi trebuit să fie unul dintre cele mai mari avantaje ale Rusiei în fața Ucrainei.

Cu aproape 4.000 de avioane de luptă și cu o experiență vastă în bombardarea țintelor din Siria, Georgia și Cecenia, se aștepta ca forța aeriană a Rusiei să joace un rol vital în invazie, permițând armatei ruse să se afunde adânc în Ucraina, să cucerească Kievul și să distrugă armata ucraineană. Dar, după mai bine de două luni de război, forțele aeriene ale lui Vladimir Putin încă se luptă pentru controlul cerului, potrivit unei analize The Atlantic.

Eșecul forțelor aeriene rusești este poate cea mai importantă, dar mai puțin discutată poveste a conflictului militar de până acum. Forțele ucrainene au dat dovadă de o rezistență surprinzătoare în războiul aerian și s-au adaptat pe măsură ce luptele au avansat.

Dar oricare dintre părțile implicate în acest război ar putea încă să obțină supremația aeriană și să schimbe fundamental cursul conflictului.

Puterea aeriană este potențial decisivă în orice război.

Forțele aeriene depind de o serie de tehnologii care necesită personal foarte bine pregătit

Recenta modernizare a forțelor aeriene rusești, deși menită să le permită să desfășoare operațiuni combinate moderne, a fost mai mult pentru spectacol. Rușii au irosit banii și eforturile prin corupție și ineficiență.
Cleptocrația autocrată rusă nu are încredere în ofițerii de rang inferior și mediu și, prin urmare, nu poate permite luarea de decizii flexibile pe care se bazează forțele aeriene ale NATO.

În loc să se străduiască să controleze cerul, forțele aeriene rusești au oferit în cea mai mare parte sprijin aerian trupelor de la sol sau au bombardat orașele ucrainene
Spre deosebire de inamicul lor, ucrainenii au dezvoltat un concept coerent de operațiuni aeriene, un concept care le-a permis să blocheze ceea ce părea o cale ușoară către dominația aeriană rusă.

Pregătire foarte bună și de durată.

Puterea aeriană este potențial decisivă în orice război, dar este dificil de manevrat în mod eficient. Forțele aeriene depind de o serie de tehnologii care necesită personal foarte bine pregătit, care poate crea rapid ceea ce reprezintă un ecosistem militar aerian: stații radar pentru a asigura comanda și controlul, avioane de vânătoare pentru a proteja și a supraveghea cerul, avioane de realimentare, avioane pentru culegere de informații și avioane de atac pentru a localiza și distruge forțele inamice.
Acest tip de operațiuni combinate implică sute de aeronave și mii de oameni într-o strânsă corelație care necesită o viață întreagă pentru a fi stăpânit. Dar, atunci când sunt gestionate corect, aceste operațiuni suprapuse permit unei armate să domine cerul, făcând viața mult mai ușoară pentru forțele terestre sau navale de dedesubt.
Rușii au irosit banii și eforturile prin corupție și ineficiență.

Din fericire pentru Ucraina, recenta modernizare a forțelor aeriene rusești, deși menită să le permită să desfășoare operațiuni combinate moderne, a fost mai mult pentru spectacol. Rușii au irosit banii și eforturile prin corupție și ineficiență.

Deși s-a făcut mult caz de noile echipamente strălucitoare, cum ar fi mult-hulitele avioane de atac SU-34, forța aeriană rusă continuă să sufere din cauza operațiunilor logistice defectuoase și a lipsei unei instruiri regulate și realiste.

Realitatea Live

28 Mart. 2024, 16:55
 // Categoria: Slider // Autor:  MD Bani
28 Mart. 2024, 16:55 // Slider //  MD Bani

Casa ta este în vânzare de ceva vreme, însă nu atrage atenția cumpărătorilor așa cum ai sperat? Ei bine, există câteva aspecte importante de luat în considerare pentru a revigora interesul potențialilor cumpărători și pentru a-ți crește șansele de a vinde proprietatea rapid și la un preț avantajos.

1. Are un preț corect?

Primul și cel mai important pas în revigorarea interesului cumpărătorilor pentru case de vânzare este evaluarea prețului corect al proprietății. Este crucial să faci o evaluare precisă și obiectivă a valorii casei sau apartamentului tău în comparație cu alte proprietăți similare, fie că e vorba de un apartament cu 3 camere sau unul cu o cameră. Un preț corect și competitiv este cheia pentru a atrage mai mulți cumpărători și a încheia o tranzacție reușită într-un timp foarte scurt.

2. Prima impresie contează.

Nu subestima puterea primei impresii. Potențialii cumpărători îți pot forma rapid o opinie despre o proprietate în funcție de aspectul exterior și interior al acesteia. Asigură-te că la acel moment casa ta este ordonată, curată și bine întreținută. Fă o curățenie generală și elimină orice dezordine sau obiecte personale care ar putea distrage atenția cumpărătorilor. Vopsește pereții, repară petele vizibile și înlocuiește elementele uzate sau deteriorate. Aceste mici investiții pot face o mare diferență în atragerea cumpărătorilor.

3. Îmbunătățește atractivitatea vizuală a proprietății tale.

Fotografiile de calitate sunt esențiale în procesul de vânzare a unei case sau a unui teren de vânzare. Investește într-un fotograf profesionist care să surprindă imagini clare, luminoase și atrăgătoare ale proprietății tale. Utilizează fotografii care evidențiază caracteristicile unice și punctele forte ale casei sau apartamentului tău pentru a atrage atenția potențialilor cumpărători și pentru a le stimula interesul.

4. Extinde distribuirea pe portalurile imobiliare.

Prezența online este esențială în procesul de vânzare a unei proprietăți. Asigură-te că anunțul tău este prezent pe principalele grupuri imobiliare și site-uri de listare a proprietăților. Acest lucru îți va asigura o expunere maximă și va crește șansele de a atrage un număr mare de potențiali cumpărători. De asemenea, optimizează descrierea proprietății tale cu cuvinte cheie relevante pentru a îmbunătăți poziția anunțului în rezultatele motoarelor de căutare și pentru a atrage trafic de calitate.

5. Ai ajutor de la un profesionist imobiliar?

Dacă ai încercat să îți vinzi singur casa sau apartamentul fără succes, atunci poate a venit momentul să soliciți ajutorul unui agent imobiliar cu experiență. De exemplu, agenții imobiliari din cadrul agenției RE/MAX îți pot oferi sfaturi și îndrumare specializată în procesul de vânzare, te pot ajuta să stabilești o strategie eficientă și personalizată și îți pot oferi acces la o rețea extinsă de potențiali cumpărători. Ba mai mult, aceștia te pot ajuta să obții cel mai bun preț pentru proprietatea ta și să închei o tranzacție de succes într-un timp record.

Dacă nu ai reușit să-ți vinzi casa sau apartamentul, nu dispera! Urmează pașii de mai sus și vei mări șansele de a atrage cumpărători interesați anume de proprietatea ta. Dar, în cazul în care întâmpini totuși dificultăți sau ai întrebări, nu ezita să contactezi agenția imobiliară în Chișinău RE/MAX pentru asistență și consultanță profesionistă!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău