Cu un picior în partid, cu altul - lângă agricultori. Slusari promite că nu-și face formațiune: Doamne ferește, eu nu mă joc cu al meu cuvânt

Alexandr Slusari susține că nu-și va face partid și că nu va părăsi rândurile Platformei DA. „Am spus public că nu voi avea nicio funcție în organele de conducere a Platformei DA, rămân membru, la dispoziția Platformei cu expertiza și sugestii”, a declarat acesta la Puterea a 4-a de la N4.

Foto: UNIMEDIA

„Doamne ferește, eu nu mă joc cu al meu cuvânt, am spus și oamenilor din teritoriu și la cunoscuți. Dacă în iulie am zis că trasez altă linie de viață asta e, am avut niște promisiuni față de fermieri. Platforma DA este și rămâne unicul meu partid, alte partide nu am de gând să creez și la alte partide nu am să ader”, a spus acesta, întrebat dacă își va face partid.

Fostul deputat al Platformei DA Alexandr Slusari a fost desemnat director executiv al Asociației Forța Fermierilor, la mijlocul lunii aprilie.


Pub