„Toți copiii sunt în condiții egale” sau cum va fi organizat BAC-ul în anul curent

Începând cu 3 iunie, în Republica Moldova încep examenele naționale de bacalaureat. La sesiunea 2022, s-au înscris peste 18 mii de candidați, numărul exact al acestora va fi stabilit după 25 mai, când vor avea loc consiliile profesorale din instituțiile de învățământ. În anul curent, elevii claselor a XII-a vor susține examenele „în regim obișnuit”, după ce în 2020 BAC-ul nu a avut loc, iar la sesiunea trecută candidații au susținut un BAC simplificat din cauza pandemiei.

Moldova.org a discutat cu Lilia Ivanov, directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, despre cum se va desfășura sesiunea de BAC, despre cine sunt autorii testelor sau cum testele sunt transportate la centrele de bacalaureat.

Examenele vor avea loc după programe noi, dat fiind faptul că elevii au studiat după un curriculum  aprobat în 2019. Care sunt elementele noi ale sesiunii de bacalaureat din anul curent?

Programele în baza cărora elevii susțineau examenul de bacalaureat până acum erau în corespundere cu curriculum din 2010. Deci, din momentul când a fost modernizat curriculumul în 2019, s-a impus, ca procedură obligatorie și armonizarea programelor de examen. Deci programele reflectă materia pe care copii au învățat-o, conform curriculei noi.  În programe nu este ceva ce ei nu au învățat la școală sau ce nu ar fi în curriculum. 

Aceste programe au fost aprobate în luna noiembrie la toate disciplinele școlare. După aceasta, noi am făcut sesiuni de informare cu toți profesorii care au ore în clasa XII în anul cu curent, la toate disciplinele de examen. Am organizat aceste sesiuni de informare cu profesorii din licee, dar și și cu profesorii din colegii și centre de excelență. Am cuprins toată populația școlară care va veni să susțină examenul de bacalaureat în sesiunea 2022. Mai mult, începând cu ianuarie, am organizat cursuri de formare pentru profesorii care ulterior vor fi captați în comisiile republicane de evaluare la examenul de bacalaureat. Au participat la aceste instruiri peste 900 de profesori. Cei care vor activa în comisiile republicane de evaluare urmează a fi selectați printr-o procedură bine stabilită. 

Anul acesta a fost lansată o petiție în care elevii cereau reducerea complexității sau eliminarea anumitor subiecte din testele de bacalaureat, așa cum s-a întâmplat în 2021. A fost analizată această petiție? 

Am citit și noi petiția respectivă. Am analizat cerințele care le-au scris elevii. Elevii au dreptul să pună întrebări, a fost o încercare a lor de a impune, ca să spun așa, o cerință. Dar lucrul acesta s-a întâmplat până la testare pe eșantion și până la pretestare. Din momentul când ei au primit subiectele care au fost la testarea pe eșantioane din luna februarie, când se testează cum „lucrează”, mai popular spus itemii sau subiectele pe un anumit eșantion de copii… Noi am primit feedback, răspuns de la instituții și de la direcțiile raionale, municipale. Acestea ne-au arătat  că, în mare parte, elevii s-au isprăvit cu subiectele. Nu au fost întâmpinate probleme sau dificultăți. 

Ei au văzut ce mai este de învățat, dar în mare parte elevii și profesorii ne-au spus că subiectele au fost bine formulate în corespundere cu programa și curricula. Nu au fost carențe din punct de vedere metodic sau științific. Au fost niște sugestii, de exemplu, de aranjare în pagină, ne-au sugerat poate să fie un pic mai mult spațiu sau imaginea să fie un pic mai clară. Iată, propuneri de tipul acesta. 

Apoi a urmat pretestarea, cum o numesc elevii, dar noi îi zicem testarea națională care se face pe toată populația școlară, atunci când pentru toți copiii se organizează un exercițiu de simulare a unui examen. Și aici am primit informații și de la instituții, și de la direcții și ei chiar ne-au spus că „noi optăm pentru teste similare și în sesiunea de bază”. 

Și vreau să menționez că la fiecare etapă a grupului de lucru am spus: să nu uităm pentru nici o clipă că acești copii împreună cu noi au trăit și trăiesc deja al treilea an în pandemie. Lucrurile au fost auzite. S-a aplecat urechea și copiii au primit pe masă ceea ce ei au învățat și ceea ce învață. Credeți-mă că dacă ar fi fost ceva nu așa cum trebuie, imediat eram puși toți pe jar sau cu toții știam despre acest lucru…

Există opinii potrivit cărora testele de bacalaureat au un grad de complexitate sporit și sunt doar pentru elevii eminenți. 

Testele în fiecare an au un anumit grad de complexitate care corespunde la teorie pentru un test de examen final. Testul nu este pentru un elev slab sau pentru un elev olimpic. În testul final materia trebuie să fie echilibrată și la care fiecare elev trebuie să-și ia nota lui binemeritată. Deci, dacă performanța mea este pentru nota 7, respectiv testul trebuie să-mi dea posibilitatea să-mi iau nota mea 7. Dacă performanța mea este de nota 9 și 10, atunci testul trebuie să fie elaborat de așa manieră în care eu să-mi iau nota mea din nota 9 și 10. Acest punctaj de trecere să spunem de 25 de procente pentru o notă de 5 este unul care ușor poate fi luat de orice copil care a mers la școală și poate nu în fiecare zi și-a făcut temele pentru acasă, dar a mers la școală. 

Ați putea deschide paranteza și să ne spuneți cum sunt create testele de la BAC? 

Grupurile de lucru sunt constituite din cei mai buni profesori școlari și din instituțiile de învățământ superior. Sunt experți în domeniu, care au o vastă experiență în elaborarea testelor, dar și în domeniul evaluării. Ei țin contactul nu doar cu partea științifică, dar și cu partea practică. Ca să elaborezi un test de bacalaureat trebuie să ai mâna pe pulsul din școală, dar și pe partea academică și trebuie foarte bine să simți această legătură între practică și teorie. 

Dar echipa de profesori care fac parte din aceste grupuri se schimbă de la an la an?

Nu neapărat. Sunt criterii care sunt scrise în regulament – persoane care pot să fie autori în procesul de elaborare. Fiecare grup este constituit din trei persoane – doi membri și un coordonator. De regulă, cam în fiecare an avem așa: șapte grupuri pentru învățământul primar, fiindcă pentru fiecare disciplină se formează un grup. Pentru gimnaziu sunt 5 sau 6 și pentru bacalaureat sunt aproape 40. Pot să vă spun că munca acestor persoane este una enormă, este o muncă titanică. Elaborarea unui singur enunț din test durează luni de zile.  Testul pe care copilul îl primește pe masă în luna iunie este creat, de fapt, timp de un an de zile. Fiecare enunț trece anumite proceduri până când el este unul bun, valid, care trebuie să fie pe masa copilului în forma în care el este. 

Câți candidați vor susține bacalaureatul în anul curent? Câte centre de BAC vor fi create? Câți dintre cei care au picat examenul anul trecut s-au înscris la actuala sesiune de examene?

În comparație cu anul trecut, când am avut 16 173 de candidați, la momentul actual avem înscriși peste 18.000 de candidați. Dintre aceștia, circa 2.000 sunt restanțieri din sesiunile anterioare. După data de 25 mai o să fie clar câți vor intra în sesiunea nemijlocită. La această dată consiliile profesorale din instituțiile de învățământ vor desfășura procedura de admitere – elevii trebuie să corespundă la anumite cerințe ca să fie admiși la sesiunea de examen.

Ați menționat că s-a majorat numărul de candidați. Se va majora și numărul centrelor de BAC?

Pentru sesiunea 2022 avem 93 de centre de bacalaureat, dintre care 31 sunt în municipiul Chișinău și restul în republică. Capacitatea centrelor ne permite să așezăm candidații cu respectarea distanței dintre aceștia.

Admiteți că s-ar putea întâmpla scurgeri de informații privind testele de BAC în anul curent?

Nu. Sută la sută vă spun că scurgeri de informații de mulți, mulți ani, cel puțin din 2013 nu sunt. Tot ce apare pe rețele de socializare sunt presupuneri. Sunt tot felul de șmecheri cu tot felul de șmecherii și trișări. Noi în fiecare an facem apel către toată societatea să nu se lase pradă acestor provocări. Am avut situații când pe rețele sociale au apărut inclusiv teste similare. Noi, în cazurile acestea, colaborăm cu Inspectoratul General de Poliție, unde este Direcția crime cibernetice. Imediat facem solicitări și ei identifică persoanele care fac astfel de lucruri foarte urâte, fiindcă sunt unii care cred în tot felul de basme de tipul ăsta. Dar aici vreau să vă asigur: noi scurgeri de informații nu avem. Și securitatea noi putem să o asigurăm. 

Dar cum are loc transmiterea testelor la centrele de BAC?

Până în ziua examenului testul parcurge un anumit traseu. Noi avem procedurile noastre de securitate: testele se tipăresc într-un mediu foarte sigur, securizat. Se închid în plicuri securizate, tot după anumite proceduri. Toate plicurile se transmit în centre prin intermediul unei instituții specializate care are un nivel mare de securitate. De exemplu, ca în cazul băncilor atunci când transportă bunurile de valoare mare, plicurile noastre tot sunt calificate ca bunuri de valoare mare și atunci ele sunt transportate cu mașini specializate tot traseul. Ele ajung la filialele din raioane și, în ziua examenului, persoane autorizate au dreptul să ridice aceste plicuri. În fața copiilor se deschide plicul închis. Testul nemijlocit se deschide doar după ce la radio se anunță latura ( n.red. partea plicului care se deschide), deci după ora 09:00. Și doar după aceea testul ajunge pe masa copiilor. 

Dar procedura de contestare va fi ca anul trecut?

Da. Conform regulamentului, elevii au dreptul să conteste punctajul cu care nu sunt de acord. Pe parcursul a două zile, ei pot să-și vadă lucrările, introducând un cod de identificare. Dacă nu sunt de acord cu punctajul, merg la centru, depun o cerere de contestație. La examinarea contestațiilor nota poate să rămână aceeași sau poate să fie mărită. Dar, la examinare se aplică același barem de corectare ca la prima verificare. Lucrările sunt examinate de alți doi profesori evaluatori și alt președinte. Și în cazul în care, conform baremului, copilul a meritat un punct în plus sau dacă undeva a fost depunctat, aceste puncte se acordă. Dacă verificarea este una calitativă și în corespundere cu baremul, ea se examinează, dar rămâne același punctaj. Repet: toate, toate lucrările se examinează. 

În anul curent vor fi elevi refugiați din Ucraina care vor susține examenele de BAC?

Nu avem așa date și nu avem așa solicitări acum. Din câte cunosc, avem o solicitare de la Ministerul Educației din Ucraina, prin care se solicită suportul Republicii Moldova în organizarea admiterii pentru învățământul superior, deoarece în Ucraina accederea în învățământul superior este în baza unui examen. Și acum discută colegii de la Ministerul Educației cu cei de la Ministerul Educației din Kiev cum să organizeze acest proces. 

Camerele de filmat rămân în vigoare și în anul curent? 

Ele sunt. Eu cred că deja nimeni nu le mai observă. Toate probele în toate 93 de centre vor fi sub monitorizare video și audio. Noi avem un centru de monitorizare, unde sunt mai multe persoane, care în colaborare cu Centrul Național Anticorupție, monitorizează toate 93 de centre în timp real.

Ce se întâmplă cu înregistrările video după finalizarea sesiunii de bacalaureat? Și cât tip ele se păstrează?

Noi avem un regulament elaborat în corespundere cu legea cu privire la protecția datelor cu caracter personal. Conform acestuia, noi procesăm datele pe perioada examenului de bacalaureat, care este până la 31 iulie. Conform aceluiași regulament, mai avem dreptul să păstrăm încă patru luni aceste date pentru diferite prelucrări sau pentru eventuale sesizări. La expirarea acestor patru luni, prin anumite proceduri, aceste date sunt lichidate. 

Dacă nu greșesc, de la sesiunea 2021 a fost eliminat doar un singur candidat. Credeți că tinerii noștri au conștientizat că practica copiatului nu e o soluție pentru susținerea examenelor? 

În  2013, când prima dată au fost introduse camerele de monitorizare video, am avut peste 1.300 de candidați care au fost eliminați de la examen. În următorul an au fost câteva sute, pe urmă au fost câteva zeci. În ultimii ani această cifră a variat 3, 4, 2. Anul trecut a fost doar un singur candidat eliminat. Care este mesajul care a fost transmis și ce s-a întâmplat în societate? Elevii au înțeles că examenul se organizează în mod corect și transparent și toți copiii sunt în condiții egale. Ei au învățat că prin examenul de bacalaureat pot să-și demonstreze performanța. Situația este foarte calmă în centrele de bacalaureat, procedurile sunt foarte clare, foarte bine puse la punct, copiii vin, se așează și trei ore scriu.   

Mie personal îmi pare foarte rău de faptul că în 2020 a fost „generația fără bac”, fiindcă atunci au fost în dezavantaj copiii care au învățat, copiii care cu adevărat s-au pregătit, copiii care cu adevărat au vrut prin examen să-și demonstreze performanța. Unii dintre ei ne-au scris și ne-au spus că „dumneavoastră ne-ați furat șansa să avem nota 10”. Am avut și așa situații. 

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.