Armata rusă a atacat pentru a patra oară cu rachete podul peste estuarul râului Nistru de lângă Odesa. Cele mai importante evenimente din a 76-a zi de război

Podul-regiunea-Odea-920×486
Foto: usm.media

Astăzi este a 76-a zi de război. În acest material, vă prezentăm cele mai importante evenimente care au loc în țara vecină în legătură cu subiectul invaziei Rusiei. Vedeți mai jos noutățile care au avut loc în statul vecin și nu doar până la ora 22.00.

🟣 Severodonețk a rămas fără gaz după ce a fost bombardat de către trupele ruse, anunță șefului administrației regionale din Luhansk, Serhi Haidai.

🟣 390 de clădiri din Kiev au fost avariate în urma bombardamentelor rusești, iar pentru restaurarea acestora vor fi necesare peste 70 de milioane de euro. Despre aceasta a anunțat primarul Kievului, Vitali Klâciko.

🟣 Belarus a decis să întărească forțele în apropierea granițelor cu Ucraina. Despre aceasta se menționează în mesajul Ministerului Apărării din Belarus.

🟣 Armata rusă a atacat pentru a patra oară cu rachete podul peste estuarul râului Nistru de lângă Odesa. Despre aceasta a anunțat comanda operațională a Forțelor Terestre ale Forțelor Armate ale Ucrainei „Sud”. Prima dată acest pod a fost atacat pe 26 aprilie.

🟣 În regiunea Sumî se aud explozii puternice, anunță șeful administrației militare din regiune.

🟣 Armata rusă a efectuat cel puțin 200 de atacuri asupra unităților medicale din Ucraina de la începutul războiului, anunță ONU.

🟣 Cel puțin 3 000 de oameni au murit în Ucraina de la începutul războiului din cauza lipsei de îngrijiri medicale pentru bolile cronice, anunță OMS.

🟣 În aprilie, armata rusă a scos valorile istorice și culturale din Muzeul Melitopol, inclusiv și o colecție de aur scitic, anunță Procuratura Generală din Ucraina.

Evenimentele care s-au întâmplat până la ora 15.00

🟣 La uzina Azovstal din Mariupol sunt persoane rănite grav ca urmare a bombardamentelor armatei ruse, comunică comandantul adjunct al regimentului Azov, Svitoslav Palamar, într-un comentariu pentru Ukrainska Pravda, notează unian.net.

🟣 Potrivit șefului administrației regionale din Luhansk, Serhi Haidai, armata rusă transportă pe teritoriul Rusiei echipamentele din spitalele și școlile din Kreminna, oraș din regiunea Luhansk ocupat de trupele ruse.

🟣 De la începutul războiului, în Ucraina au murit 226 de copii, anunță Procuratura Generală a Ucrainei. Iar numărul copiilor răniți a crescut până la 416.

Cele mai multe victime în rândul copiilor, potrivit autorităților ucrainene, au fost înregistrate în regiunea Donețk – 139, regiunea Kiev – 116, regiunea Harkiv – 99, regiunea Cernihiv – 68, regiunea Herson – 46, regiunea Nicolaev – 44, regiunea Luhansk – 44, regiunea Zaporijjea – 28, regiunea Sumî – 17, orașul Kiev – 16, regiunea Jâtomâr – 15.

🟣 Oleg Sinegubov, președintele Administrației Militare Regionale din Harkiv, anunță că 44 de corpuri neînsuflețite ale civililor ucraineni au fost scoase de sub dărâmăturile unei case din Izium, regiunea Harkiv.

Evenimentele care s-au întâmplat până la ora 10.00

🟣 Platforma Rutube (alternativa lui YouTube) a fost spartă de hackeri. Site-ul încă rămâne nefuncțional.

„Ne-am confruntat cu cel mai mare atac cibernetic din istoria Rutube. Este important să înțelegeți că arhiva video reprezintă petabiți de date și sute de servere. Recuperarea lor va dura mai mult decât au anticipat inițial inginerii noștri”, se arată în mesajul oficial al Rutube.

🟣 În această dimineață, localitatea Zelenodolsk din regiunea Dnipropetrovsk a fost bombardată de Rusia. Au fost avariate câteva case, niciun om nu a fost rănit.

🟣 Rusia a atacat seara trecută orașul Odesa, în direcția căruia a lansat șapte rachete cu ajutorul aviației. A fost distrus un centru comercial. În consecință, o persoană a decedat, iar altele cinci au fost rănite și se află în spital. Despre aceasta a comunicat Centrul de comandă operativă „Sud”.

În mesaj se mai indică și faptul că rachetele rusești au lovit un centru comercial cu un depozit cu produse de larg consum.

🟣 Premiul Pulitzer a oferit o distincție specială jurnaliștilor ucraineni. Aceasta este oferită pentru „curaj, rezistență și devotament față de adevăr, în ciuda bombardamentelor, răpirilor, ocupației și chiar deceselor în rândul jurnaliștilor”.

🟣 Joe Biden a semnat legea Lend-Lease privind „apărarea democrației în Ucraina”. Legea va permite Statelor Unite să furnizeze rapid Ucrainei arme pentru a se proteja împotriva agresiunii ruse. În plus, țara vecină va primi asistență financiară într-un volum mult mai mare decât până acum.

Lend-Lease reprezintă un ajutor militar oferit de SUA și în cel de Al Doilea Război Mondial pentru URSS în lupta cu Germania nazistă și datorită căruia Armata Roșie a reușit să facă față în războiul de atunci.


Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.

Echipa #diez transmite situația din țara vecină în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente