[Reportaj foto] Cu ce a fost înlocuită panglica Sf. Gheorghe

Astăzi, 9 mai, oamenii s-au adunat în centrul capitalei pentru a marca „Ziua Victoriei”. Iar pentru că, la sfârșitul lunii aprilie, a fost adoptată o lege care prevede interzicerea panglicii Sf. Gheorghe, participanții a trebuit să fie inventivi și să găsească un simbol cu care să o înlocuiască.

Astfel, unii au purtat baloane oranj (care, de fapt, este culoarea campaniei „împotriva violenței domestice”, n.red.), alții au îmbrăcat tricouri negre cu inscripții oranj „Victorie”, iar alții au înlocuit panglica Sf. Gheorghe cu panglici roșii. Cu toate acestea, toți s-au „echipat” cu flori și au fluturat steagurile URSS și ale Republicii Moldova.

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.