Avioanele de luptă MIG vor rugini în continuare la Mărculești: Grosu: Nu putem vinde armament unei părți beligerante

09 Mai 2022, 22:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
09 Mai 2022, 22:31 // Actual //  Lupu Eduard

Republica Moldova nu poate vinde cele șase avioane de la Mărculești Ucrainei. Nu putem comercializa armament unei părți beligerante. Nu ne permite statutul de neutralitate, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Neutralitatea nu ne permite să răspundem la astfel de solicitări. Eu am explicat și în cadrul vizitei de la Kiev, noi suntem dispuși să ajutăm refugiații ucraineni, le oferim posibilitatea să transporte spre hotarul românesc și alte noduri logistice mărfurile”, a explicat Grosu în cadrul emisiunii „În Profunzime”.

Grosu spune că procedura de vânzare a avioanelor ar dura foarte mult și implică. „La solicitarea ucrainenilor, ținând cont de statul nostru de neutralitate, nu putem răspunde pozitiv. Statul de neutralitate nu ne permite să vindem armament unei părți beligerante”.

În luna martie, Ucraina s-a adresat Republcii Moldova pentru a vinde cele șase avioane de luptă.

21 de avioane de vânătoare MiG 29 a fost vândute în anul 1997 SUA în cadrul Programului de reducere a amenințărilor în cooperare (CTR) al Departamentului de Apărare. Moldova a păstrat șase avioane de luptă MiG 29C, pe care a încercat să le repare şi apoi de câteva ori să le vândă, dar fără succes.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

23 Apr. 2024, 11:48
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
23 Apr. 2024, 11:48 // Actual //  Lupu Eduard

Valoarea activelor ruseşti îngheţate de Elveţia era de 5,8 miliarde de franci (6,36 miliarde de dolari) la finele lui 2023, a anunţat marţi Guvernul elveţian, comparativ cu 7,5 miliarde de franci la sfârşitului anului anterior, o scădere semnificativă ce ar putea creşte presiunile internaţionale ca Elveţia să facă mai mult pentru a sancţiona Moscova, transmite Reuters.

Principalul motiv pentru acest declin este scăderea valorii acţiunilor şi a altor active financiare care au fost blocate, a informat Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice (SECO), entitatea ce supervizează sancţiunile impuse Rusiei.

Cu toate acestea, declinul valorii activelor ruseşti îngheţate în Elveţia este posibil să declanşeze critici din străinătate că autorităţile de la Berna nu fac suficient de mult pentru a impune sancţiunile concepute să pedepsească Moscova pentru invadarea Ucrainei. Chiar dacă Elveţia şi-a intensificat eforturile pentru pedepsirea companiilor şi indivizilor care o folosesc pentru a ocoli sancţiunile, alte ţări vor ca aceasta să facă mai mult.

Banii îngheţaţi sunt doar o mică parte din activele ruseşti în valoare de 150 de miliarde de franci pe care Asociaţia Bancherilor din Elveţia estima în 2022 că sunt păstraţi în băncile elveţiene.

SECO a mai informat marţi că numărul ruşilor ale căror fonduri sunt blocate în Elveţia se ridică în prezent la 1.703, iar cel al companiilor şi organizaţiilor sancţionate este de 421.

Până acum, Elveţia a adoptat toate sancţiunile destinate să împiedice Rusia să achiziţioneze bunuri şi tehnologie pentru armata rusească, dar autorităţile de la Berna urmează un drum propriu.

Săptămâna trecută, Camera Inferioară a Parlamentului federal a refuzat să se alăture unui grup operativ internaţional pentru punerea în aplicare a sancţiunilor economice împotriva Rusiei, grup care include SUA, Australia, Canada, Comisia Europeană, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi Marea Britanie. Anterior, recomandarea Guvernului federal a fost aceea ca Elveţia să nu se alăture acestui grup, susţinând că aceasta cooperează deja cu ţările participante iar rămânerea pe dinafară ar fi benefică pentru summitul global pentru pace în Ucraina, ce va avea loc în perioada 15 – 16 iunie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău