„A fost oferit ca suvenir de un prieten”. Un tânăr din Bălți, reținut cu un permis fals la frontieră

Un tânăr din Bălți „a primit în dar” un permis de conducere, iar acum riscă să răspundă penal pentru deținerea actelor oficiale false. Acesta a fost depistată în timpul verificărilor în punctul de trecere a frontierei Costești. Tânărul a recunscut că actul i-ar fi fost oferit de un prieten, „drept suvenir”.

Foto: Poliția de Frontieră

„Ieri, pe sensul de ieșire din țară, printre pasagerii rutei Chișinău-Nita a fost identificat cetățeanul moldovean. În timpul verificărilor realizate de polițiștii de frontieră acesta a prezentat și un permis de conducere, care ar fi eliberat de autoritățile moldovenești. Din primele cercetări s-a constatat că este un act falsificat”, comunică poliția de frontieră.

În cele din urmă și posesorul, tânăr de 27 de ani originar din Bălți, a recunoscut că i-a fost oferit ca suvenir de către un prieten, spun oamenii legii.

La școala auto nu ar fi învățat și nici nu ar fi apelat la prieten pentru a-și perfecta astfel de documente. În Franța tânărul pleca la muncă.

Polițiștii de frontieră din Direcția regională Nord continuă cercetările sub toate aspectele legale. Documentul „suvenir” a fost ridicat și urmează să fie suspus expertizei.


Pub