Vicespeakerul Dumei, pentru La Repubblica: Operațiunea în Ucraina va continua atât cât va crede Rusia necesar, se poate termina la granița cu Polonia

Vicespeakerul Dumei de Stat a Rusiei, Piotr Tolstoi a declarat că așa-numita „operațiune militară specială” în Ucraina va continua „treptat” atâta timp cât Rusia va crede de cuviință. „Nu există termene limită în vedere, cu atât mai puțin 9 mai, Ziua Victoriei sovietice asupra nazismului. Cred că vom termina când vom ajunge la granița cu Polonia”, a declarat pentru presa italiană oficialul rus.

Foto: duma.gov.ru

Întrebat când consideră că „operațiunea” va fi încheiată, aceasta a spus că „atunci când Ucraina va fi total denazificată și demilitarizată, adică atunci când nu va mai reprezenta o amenințare militară pentru Federația Rusă și nu va mai exista posibilitatea de a o transforma într-o anti-Rusie așa cum a încercat Occidentul să facă în ultimii 30 de ani”.

„Ne referim la interdicția de a eroiza naziști ca Stepan Bandera sau Roman Șuhevici. Aproape toți militarii batalioanelor naționaliste ucrainene care se predau au tatuaje cu svastică și chevrone cu emblema SS. Nu este permis pe terenul care a câștigat al Doilea Război Mondial”, a precizat aceasta cu privire la ce presupune această „denazificare”.

„Rusia a desfășurat armata pe timp de pace. Nu am convocat o mobilizare generală ca în Ucraina. Așa că vom merge înainte treptat. În ciuda ajutorului Europei și a isteriei lui Boris Johnson sau Mario Draghi, vom încheia operațiunea când vom considera necesar. Cred că ne vom opri la granița cu Polonia”, a mai spus politicianul rus.


Pub