Câte state și-au avertizat cetățenii să evite călătoriile în stânga Nistrului

Teritoriul din stânga Nistrului al țării noastre este tot mai ocolit de unele state. Mai multe țări au emis alertă de călătorie pentru cetățenii din cauza atacurilor care au avut loc în ultima perioadă. Unele măsuri vizează întreg teritoriul al Republicii Moldova.

Foto: UNIMEDIA

Astfel, prima alertă de călătorie pentru teritoriul regiunii transnistrene a fost anunțată de Departamentul de Stat al SUA, încă în luna februarie. A fost emisă o avertizare prin care îi îndeamnă pe americani să nu meargă în Moldova din cauza situației pandemice și a activității militare neobișnuite și îngrijorătoare ale Rusiei în jurul Ucrainei, dar și a conflictului nerezolvat dintre regiunea transnistreană.

De menționat că SUA are alertă permanentă pentru teritoriul din stânga Nistrului, precum și alte state unde sunt tensiuni, sau conflict înghețat cum este în cazul țării noastre.

La fel, recomandă cetățenilor americani să părăsească de urgență regiunea transnistreană.

Ulterior, Bulgaria a cerut cetățenilor săi să părăsească de urgență Republica Moldova și să evite călătoriile în țara noastră.

Anunțul difuzat de către Centrul de criză al MAE bulgar face parte din protocolul de siguranță al acestei țări că urmare a înregistrării recente a incidentelor din regiunea transnistreană a țării noastre, a precizat ulterior Ministerul de Externe de la Chișinău.

După Bulgaria și Germania a anunțat alertă de securitate privind călătoriile cetățenilor săi, însă nu pentru toată Moldova, ci doar pentru regiunea transnistreană.

La data de 29 aprilie, cu același îndemn a venit și Israel.

Ulterior, presa letonă a anunțat despre anunțul ministerul de Externe leton prin care cere cetățenilor săi să părăsească Transnistria și să renunțe la călătoriile în această zonă. Măsura vine în legătură cu agresiunea rusă pe teritoriul Ucrainei, menționează MAE al Letoniei.

Ieri seara, comuna Vărăncău din stânga Nistrului ar fi fost suspusă mai multor atacuri. Două dispozitive explozive dintr-o dronă ar fi fost aruncate în zona fostului aerodrom, anunță presa din regiune.

Situația a devenit tensionată la începutul săptămânii trecute. Primul atac s-a produs luni, 25 aprilie, la Tiraspol, la sediul MGB-ului. Așa-zisul departament de Interne a anunțat că este vorba despre un atac cu lansatoare de grenade, iar victime nu sunt.

Biroul de reintegrare a comentat incidentul, iar Serviciul de securitate ucrainean a calificat incidentul drept „provocare pusă la cale de FSB”.

În dimineața lui 26 aprilie 2022, atacurile au continuat. Au avut loc explozii în orașul Grigoriopol.

Autoritățile din stânga Nistrului au confirmat și explozia care s-a produs noaptea la aerodromul de la Tiraspol. Potrivit informațiilor publicate de presa din stânga Nistrului, două obiecte explozive au fost aruncate în jurul orei 23:30, în noaptea lui 25 spre 26 aprilie. Comitetul de investigații a deschis dosar penal pe acest caz.

După aceste incidente, în regiunea transnistreană a fost instituit cod roșu de „pericol terorist” în stânga Nistrului pentru 15 zile.

Maia Sandu a convocat ședința CSS și a declarat că ultimele evenimente reprezintă o escaladare a situației și a anunțat măsurile adoptate de Consiliu.

Totodată, Sandu a menționat că intențiile de escaladare a situației din stânga Nistrului pornesc de la forțele din interiorul regiunii. „Sunt forțe pro-război și sunt interesate să destabilizeze situația în regiune”, a spus președinta, după ședința CSS, convocată în contextul situației din stânga Nistrului.

Ulterior, consilierul prezidențial Dorin Recean a mers la Varnița să discute cu liderul de la Tiraspol Vadim Krasnoselski.


Pub