(video) Un microbuz cu nouă bodyguarzi și patru mașini ale poliției: Cum a mers Igor Grosu la Pepeni și cine l-a filmat

Consilierul raional, Oleg Cernei, care și-a suspendat recent calitatea de membru PAS, susține că actualii demnitari au prea multă pază de corp. „Nouă bodyguarzi, opt colaboratori ai Poliției și patru mașini ale Poliției, e prea exagerat, pentru un singur om ca Igor Grosu”, a declarat Cernei la Puterea a Patra de la N4.

Foto: captură video

„În primul rând domnul Grosu este colegul meu de facultate, noi am învățat la facultatea de istorie, am trăit la același cămin, am fost fondatori la Liga Studenților, care a fost constituită de Mihai Godea și cu alți colegi istorici.

Pentru mine funcția nu este ca ceva ce trebuie să mă sperii. Și când l-am văzut pe domnul Grosu, noi nu știam că noi suntem filmați. Deci filmează, colegul nostru primarul de Sîngerei, Arcadie Covaliov, cu telefonul lui personal și nu știam nici eu și nici domnul Grosu că suntem filmați. Și eu prietenește i-am spus colegial „Domn Președinte, așa om mic și atâta pază” și domnul Grosu tot în glumă a zis „ia măsuri și dă-i afară”.

Clar că presa a exagerat în contextul acesta, dar vreau să vă zic că eu m-am purtat corect la acest subiect. Am venit înainte de această întâlnire și acolo era un microbuz cu nouă bodyguarzi, opt colaboratori ai Poliției, patru mașini ale Poliției, inclusiv comisarul raionului, domnul Banaru.

Mi se pare exagerată această pază”, a explicat Oleg Cernei.


Totodată, Cernei, după ce l-a atenționat pe Grosu, a anunțat că își suspendă activitatea de membru al Partidului Acțiune și Solidaritate, doar că aceste două evenimente nu au nicio legătură.

Președintele Parlamentului Igor Grosu a efectuat o vizită în raionul Sîngerei, vizitând și satul Pepeni, unde era așteptat de consilierul raional PAS, Oleg Cernei. Din imaginile publicate pe rețele de socializare se pot observa cel puțin șase bodyguarzi, care îl însoțesc pe liderul interimar al Partidului Acțiune și Solidaritate.


Pub