image
Sursa foto: customs.gov.md

Percheziții într-un dosar de contrabandă cu piese auto uzate, metale feroase și neferoase

Departamentul antifraudă și conformare al Serviciului Vamal sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au pus în executare astăzi mandate de percheziții în municipiul Chișinău și în afară, într-un dosar de contrabandă cu piese auto uzate, precum și metale feroase și neferoase.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală s-a stabilit, că un grup de persoane urmărind scopul scoaterii de pe teritoriul Republicii Moldova a mărfurilor, prin locuri stabilite pentru control vamal, prin tăinuire de controlul vamal, prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, precum și prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, au implementat o schemă infracțională specializată în contrabandă cu piese auto uzate, precum și metale feroase și neferoase (platina, paladiu, rodiu, ș.a.), de la catalizatoare (parte componentă a țevilor de eșapament), dobândite prin diferite metode.

Totodată, a fost stabilit că aceste mărfuri ulterior sunt comercializate pe teritoriul Uniunii Europene, preponderent în Italia, iar valoarea cumulativă depășește 8000 de unități convenționale.

Astăzi au fost inițiate un șir de percheziții, atât la persoanele bănuite în confecționarea și extragerea materialelor prețioase, cât și la agenții economici responsabili de transportarea produsului final, către țările, membre a Uniunii Europene.

Oamenii legii vor reveni cu detalii în urma descinderilor.

Noutăţile partenerilor

comentarii: