image
Sursa foto: jurnal.md

Congresul azerilor din toată lumea, a V-a ediție; Elcin Bairamov: „Azerbaijanul a intrat într-o nouă etapă istorică” (ro/ru)

Recent, la Shusha s-a desfășurat cel de-al cincilea congres al azerilor din toată lumea. La eveniment au participat sute de cetățeni ai Azerbaijanului, stabiliți în 65 de țări, inclusiv în Republica Moldova. Despre Congresul de la Shusha, dar și despre Azerbaijanul de astăzi și integrarea azerilor în societatea noastră a vorbit într-un interviu Elcin Bairamov, președintele diasporei azere în Republica Moldova.

- Reîntors de la reuniunea azerilor din toată lumea, ce ați putea spuneți despre importanța acestui congres?

- În primul rând, aceasta este o frumoasă tradiție, baza căreia a fost pusă încă în anul 2001 de către liderul național al poporului azer, Heydar Aliyev. Anume la inițiativa lui au fost create condițiile pentru organizarea și dezvoltarea diasporei azere în afara limitelor patriei. Astăzi, această tradiție este continuată de către actualul președinte al Republicii Azerbaijan, Ilham Aliyev.

În al doilea rând, congresele azerilor din întreaga lume se desfășoară odată la cinci ani. Cel mai important moment rămâne elaborarea și prezentarea unui vector clar de dezvoltare a diasporei azere în următoarea perioadă, până la următorul congres. Acesta este anunțat, în adresarea sa către participanți, de către președintele Consiliului de Coordonare și președintele Republicii Azerbaijan, Ilham Aliyev.

În acest an, cel de-al cincilea congres aniversar a fost proclamat „Congresul Victoriei’’ în cinstea eliberării regiunii Karabakh și s-a desfășurat în perioada 22-23 aprilie la Shusha – centrul cultural al Azerbaijanului și un loc sfânt pentru azeri, care semnifică o victiorie multașteptată. Din acest motiv, congresul din anul 2022 nu a fost atât de numeros ca anterioarele, participând în cadrul acestuia 400 de conaționali din 65 de țări. Suntem foarte mândri că reprezentanții Congresului Azer în Moldova (CAM), de asemenea, au devenit parte a acestui eveniment istoric.

jurnal.mdjurnal.md

Apropo, pe parcursul istoriei congresului, Azerbaijanul a fost vizitat nu doar de membri de onoare ai delegației Republicii Moldova, precum Ismailov Mekhman, Rahimov Maarif, Gubadov Ilham, Allahverdiev Mukharib, Aliyev Eiyvaz ș.a., dar și de înalți reprezentanți ai cercurilor politice, precum și oameni de cultură ai Moldovei, printre care se numără ex-bașcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, scriitorul și politicianul Ion Hadârcă și mulți alții.

- Care au fost scopurile pe care și le-a stabilit președintele Azerbaijanului în cadrul discursului său de la Congresul Victoriei?

- Azerbaijanul a intrat într-o nouă etapă istorică. Timp de 30 de ani, noi am trăit precum o țară ce are pământurile ocupate. Trăiam, la propriu, călcându-ne pe propria demnitate. Acum, după eliberarea eroică de sub ocupația sufocantă a armenilor, capetele oamenilor noștri sunt iarăși ridicate cu mândrie.

jurnal.mdjurnal.md

Președintele Ilham Aliyev a punctat foarte clar: „Sunt absolut convins începând de acum încolo, poporul azer va trăi mereu ca un popor câștigător, iar Azerbaijanul va dăinui veșnic ca un stat câștigător. Noi ne aflăm pe pământul nostru, stăm hotărâți aici și nimeni, niciodată nu va putea ne miște de pe aceste pământuri.”

După cum se cunoaște deja, factorul istoric joacă un rol nu mai puțin important. Și anume din această cauză, una dintre sarcinile prioritare prezentate de diaspora azeră și anunțată de președinte este activitatea de informare a comunității internaționale despre noile realități și despre adevărul istoric care le precedă. Organizațiile și activiștii din diasporă trebuie să continuie să vorbească despre adevăr, și nu doar legat de istoria celui de-al Doilea Război din Karabakh, dar și cel legat de perioada post-conflict.

De asemenea, una dintre direcțiile importante și prioritare ale activității noastre rămâne educarea treptată a viitoarelor generații de azeri în spiritul tradițiilor și culturii poporului nostru. Ceea ce presupune, implicit, și cunoașterea limbii azere. În acest sens, președintele Ilham Aliyev a subliniat importanța deschiderii unor școli duminicale în limba azeră. Pentru că nimic nu ne unește mai mult decât limba maternă. Diaspora din Moldova abia urmează să facă primii pași în această direcție, ei fiind deja planificați.

- Care este rolul pe care îl are diaspora în dezvoltarea cooperării dintre Moldova și Azerbaijan?

- Mai întâi de toate, este important să înțelegem că diaspora azeră în Republica Moldova este destul de numeroasă, incluzând peste 5000 de oameni cu domiciliu permanent pe teritoriul RM.

jurnal.mdjurnal.md

O mare parte dintre ei este implicată activ în cele mai diverse domenii ale sectorului privat și ale vieții sociale. Mulți reprezentanți ai diasporei azere au afaceri de succes în Moldova, creând sute de locuri de muncă, inclusiv pentru populația băștinașă.

Chiar în Congresul azerilor din Moldova există un nucleu foarte puternic al tinerilor care se manifestă activ în diverse proiecte de importanță socială. Noi ne aflăm într-un dialog continuu cu reprezentanții guvernării moldovenești. Bineînțeles, toate acestea influențează păstrarea relațiilor de prietenie și apropiere dintre Republica Azerbaijan și Moldova.

- Ce acțiuni se întreprind pentru integrarea azerilor în viața publică a Republicii Moldova și în instituțiile de stat?

- După cum am menționat anterior, comunicarea dintre instituțiile de stat ale Republicii Moldova și comunitatea azeră are un caracter neîntrerupt și eficient. Interacțiunea noastră s-a intensificat în mod deosebit odată cu schimbarea cursului politic al țării în unul pro-occidental și venirea la guvernare a partidului PAS. Speranța noastră este că aceasta tendință va continua și mai departe.

jurnal.mdjurnal.md

Reprezentanții CAM (Congresul Azer în Moldova) participă activ la viața publică a Moldovei, răspunzând tuturor realităților actuale. Drept exemplu poate servi situația conflictului militar dintre vecinii noștri, Ucraina și Rusia, în timpul căruia Moldova a reacționat prompt necesității de organizare a activităților privind primirea și repartizarea refugiaților. CAM, bineînțeles, s-a implicat activ în acest proces. Am facut tot ce ne-a stat în puteri. Am organizat zeci de curse pentru transportartarea refugiaților, i-am ajutat și continuăm să-i ajutăm pe cei care au fost nevoiți să fugă din calea războilui, părăsindu-și propria casă.

Dar, evident, nu pot să nu amintesc încă o dată despre tinerii noștri. Tinerii azeri, mare parte dintre care s-au născut și au crescut deja aici, în Moldova, studiază cu succes în universitățile moldovenești, se manifestă activ și participă la viața socială nu doar a comunității nostre, dar și a țării care le-a devenit ,,acasă’’. Viitorul aparține tinerilor și este minunat faptul că tinerii noștri au toate posibilitățile pentru un viitor fericit aici, în Moldova. Nu este oare acesta indicatorul unei integrări reușite?... Eu consider că așa este.

________________________________________

- Вы вернулись со Съезда азербайджанцев мира в Шуше. Что вы можете сказать о важности этого конгресса?

- Во-первых, это прекрасная традиция, основу которой заложил еще в 2001 году общенациональный лидер азербайджанского народа Гейдар Алиев. Именно по его инициативе были созданы условия для организационного становления азербайджанской диаспоры за пределами Родины. Сегодня эту традицию продолжает действующий Президент Азербайджанской Республики Ильхам Алиев.

Во-вторых, съезды азербайджанцев мира проводятся раз в пять лет. Ключевым моментом каждого из них выступает формирование и представление вектора развития азербайджанской диаспоры на следующий отчетный период. Его озвучивает в своем обращении к участникам Съезда лично Председатель Координационного совета съезда и Президент Азербайджанской Республики Ильхам Алиев.

В этом году юбилейный пятый Съезд был провозглашен Съездом Победы в честь деоккупации Карабаха и проходил 22-23 апреля в Шуше, культурной столице Азербайджана и священном для азербайджанцев месте, символизирующем долгожданную победу. По этой причине Съезд этого года был не таким многочисленным, как предыдущие — в нём приняли участие 400 соотечественников из 65 стран мира. Мы очень гордимся тем, что представители КАМ также стали частью этого исторического события.

jurnal.mdjurnal.md

К слову, за всю историю съездов в составе молдавской делегации Азербайджан посетили не только почетные члены нашей организации — Исмайлов Мехман, Рагимов Маариф, Губадов Ильхам, Аллахвердиев Мухариб, Алиев Эйваз и др., но и представители высоких политических кругов, а также деятели культуры Молдовы, среди которых экс-Башкан Гагаузии Михаил Формузал, писатель и политический деятель Ион Хадыркэ и многие другие.

- Какие цели поставил перед диаспорой Президент Азербайджана в своем выступлении на Съезде Победы?

- Современный Азербайджан вступил в новый исторический этап. На протяжении 30 лет мы жили как страна, земли которой оккупированы. Жили, буквально наступив на горло своей гордости. Теперь, после героического избавления от удушья армянской оккупации, головы нашего народа вновь гордо подняты.

jurnal.mdjurnal.md

Президент Ильхам Алиев очень четко отметил: “Я абсолютно уверен в том, что отныне азербайджанский народ всегда будет жить как победоносный народ, Азербайджанское государство вечно будет жить, как государство-победитель. Мы находимся на своей земле, твердо стоим на ней, и никто никогда не сможет нас сдвинуть с этих земель”.

Как известно, не последнюю роль в этом играет исторический фактор. Именно поэтому одной из главенствующих задач, стоящих перед азербайджанской диаспорой и озвученных Президентом, является активность, направленная на информирование мировой общественности о новых реалиях и об исторической правде, предшествующей им. Диаспоральные организации и активисты должны продолжать доносить правду не только об истории Второй Карабахской войны, но и о постконфликтном периоде.

Также одним из важных и приоритетных направлений нашей деятельности остаётся последовательное воспитание последующих поколений азербайджанцев в духе и традициях культуры нашего народа. А это означает и владение азербайджанским языком. В этом плане Президент Ильхам Алиев подчеркнул важность открытия воскресных школ на азербайджанском языке. Ведь ничто не объединяет сильнее, чем родная речь. Диаспоре в Молдове еще предстоит сделать первые шаги в этом направлении, но они уже запланированы.

- Какой вклад вносит диаспора в развитие сотрудничества между Молдовой и Азербайджаном?

- Прежде всего необходимо понимать, что азербайджанская диаспора в Республике Молдова достаточно многочисленна — речь о свыше 5000 человек, постоянно проживающих на территории страны.

Большинство из них активно задействованы в самых разных областях предпринимательства и социальной жизни. Многие представители азербайджанской диаспоры ведут в Молдове успешные бизнесы, создавая сотни рабочих мест, в том числе для коренного населения.

jurnal.mdjurnal.md

В том же Конгрессе азербайджанцев Молдовы очень сильное молодежное ядро, которое активно проявляет себя в различных проектах общественной направленности. Мы постоянно находимся в активном диалоге с молдавскими властями. Конечно, всё это сказывается на поддерживании дружественных и теплых отношений между Азербайджанской Республикой и Молдовой.

Какие меры принимаются для интеграции азербайджанцев в молдавскую общественную жизнь и государственные структуры?

Я уже говорил о том, что общение азербайджанской общины Молдовы с государственными структурами Республики Молдова имеет непрерывный и плодотворный характер. Наше взаимодействие особенно активизировалось со сменой политического курса страны на прозападный и приходом к власти партии PAS. Мы надеемся, эта тенденция продолжится и дальше.

Представители КАМ активно участвуют в общественной жизни Молдовы, откликаясь на все актуальные реалии. Взять, к примеру, ситуацию военного конфликта наших соседей – Украины и России, во время которого Молдова оказалась лицом к лицу с необходимостью в самые кратчайшие сроки организовать работу по приёму и распределению беженцев. КАМ, конечно, активно включился в этот процесс. Мы делали всё, что было в наших силах. Отправляли десятки выездных рейсов, помогли и продолжаем помогать тем, кто был вынужден бежать от войны из родного дома.

Ну и конечно, я не могу не упомянуть еще раз нашу молодежь. Азербайджанские ребята, значительная часть которых родилась и росла уже здесь, в Молдове, успешно учатся в молдавских ВУЗах, активно проявляют себя и участвуют в общественной жизни не только нашей общины, но и ставшей домом страны. Будущее за молодыми, и очень хорошо, что у нашей молодежи есть все возможности для счастливого будущего здесь, в Молдове. А не это ли показатель образцовой интеграции?.. Я считаю, что да.

Noutăţile partenerilor

comentarii: