image
Sursa foto: jurnal.md

Vizită la Parlament a unui grup de deputați ucraineni; Situația refugiaților și securitatea regională, pe agenda discuțiilor

O delegație a Radei Supreme a Ucrainei, condusă de Mykhailo Radutskyi, se află azi în vizită la Chișinău. Deputații ucraineni au avut o întrevedere la Parlament cu reprezentanții Grupului parlamentar de prietenie cu Ucraina, condus de deputatul Oazu Nantoi.

Subiectul principal al discuțiilor a fost gestionarea fluxului de persoane refugiate din Ucraina în Republica Moldova, în contextul războiului din țara vecină.

Deputații ucraineni au fost informați despre acțiunile întreprinse de cetățenii și autoritățile din Republica Moldova pentru a ajuta oamenii din Ucraina care fug din calea războiului, inclusiv cazare, asistență medicală, încadrarea în câmpul muncii, integrarea copiilor în sistemul educațional.

Membrii delegației ucrainene au transmis autorităților și poporului Republicii Moldova cuvinte de recunoștință profundă pentru sprijinul oferit ucrainenilor.

Totodată, a fost discutat un spectru larg de chestiuni ce țin de securitatea regională, posibilele scenarii de evoluție a situației în ambele state, precum și problema  contracarării știrilor false și asigurării securității informaționale.

Participanții la discuție s-au arătat încrezători că această pagină tragică din istoria Ucrainei va fi întoarsă cât mai rapid, iar atrocitățile pe care le suportă poporul ucrainean nu se vor repeta niciodată nicăieri. 

A fost împărtășită susținerea fermă a suveranității și integrității teritoriale a celor două state și a dezvoltării pe un făgaș democratic și integrării în Uniunea Europeană.

Noutăţile partenerilor

comentarii: