image
Sursa foto: Jurnal.md

Urmărirea penală în privința unui ex-director și alte două persoane din conducerea CFM, finalizată

Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Centru, informează despre terminarea urmăririi penale în privința unui ex-director și alte două persoane din conducerea Î.S. ,,Calea Ferată din Moldova”, acuzați de delapidarea averii străine, săvârșite cu folosirea situației de serviciu și falsul în acte publice.

Mai exact, cei trei sunt învinuiți că, deși purtau răspundere materială deplină pentru asigurarea integrității bunurilor materiale și a valorilor încredințate în administrare, în virtutea atribuțiilor de serviciu, contrar acestor obligații, pe parcursul zilei de 25 septembrie 2020, au însușit două containere maritime din metal de pe teritoriul Serviciului de Aprovizionare Tehnico-Materială, ce-i aparține Î.S. ,,Calea Ferată din Moldova”. După care cele două containere au fost transportate cu un camion pe un câmp agricol din apropierea satului Sadova, raionul Călărași, fiind transmise în folosință unui agent economic privat.

Ulterior, peste câteva zile, pentru a ascunde urmele infracțiunii, au falsificat procesul verbal de predare-primire a mijloacelor fixe și factura fiscală, care se atribuie la categoria documentelor oficiale, prin înscrierea în acte a unor date vădit false, precum că containerele se scot de la evidența contabilă de la Serviciul de Aprovizionare Tehnico-Materială Î.S. „Calea Ferată din Moldova” și se predau spre folosire în continuare către Direcția administrativă a Î.S. „Calea Ferată din Moldova”.

Prin urmare, factorii de decizie vizați ai Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, au prejudiciat întreprinderea cu 48.945 de lei, care constituie suma totală a ambelor containere însușite.

La această etapă a efectuării urmăririi penale pe caz, prejudiciu material cauzat întreprinderii a fost restituit integral de către ex-directorul Î.S. ,,Calea Ferată din Moldova”.

Astfel, deși prejudiciul material a fost restituit, cei trei nu își recunosc vinovăția în săvârșirea faptelor incriminate. Menționăm că, în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, procurorii au dispus aplicarea măsurii preventive sub formă de obligare de a nu părăsi țara, în privința tuturor celor trei persoane implicate în speță.

Noutăţile partenerilor

comentarii: