Caz tragic la Fălești: Un bărbat și-a ucis vecina cu o rangă metalică și i-a dat foc în grădină

Caz tragic la Fălești. Un bărbat și-a ucis vecina cu o rangă metalică, după care i-a dat foc în grădină. Totul s-a întâmplat la data de 1 mai.

Foto: UNIMEDIA

„La fața locului s-au deplasat conducerea IP, unde au depistat cadavrul unei femei cu semne vizibile de incendiere. În urma măsurilor de investigație întreprinse pe caz s-a stabilit că la data de 01.05.2022, pe parcursul zilei un bărbat de 62 de ani, împreună cu victima de 63 de ani au consumat împreună băuturi alcoolice.

În a doua jumătate a zilei victima a plecat la domiciliul ei. Ulterior în jurul orelor 22:00, femeia a hotărât să revină din nou la domiciliul bărbatului, ajungând la domiciliul acestuia, între ei s-a iscat un conflict, motivul, fiind faptul că femeia solicita de la bănuit ca să-i facă cinste cu băuturi alcoolice. În rezultatul cărui fapt bănuitul i-a aplicat două lovituri cu o rangă metalică în regiunea capului, după care a târât-o la capătul grădinii unde a acoperit-o cu vreascuri și a incendiat-o”, a declarat pentru UNIMEDIA ofițera de presă Eugenia Molceanov.

Pe caz a fost pornită cauză penală pentru omor. Se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă. Cadavrul victimei a fost transmis medicului legist pentru examinare și stabilire a cauzei desesului.

Bănuitul a fost reținut de oamenii legii pentru 72 de ore.


Pub