Legea ce interzice panglica Sf. Gheorghe, din nou pe masa Curții Constituționale: BCS, cu o nouă sesizare

Deputații BCS, Adrian Lebedinschi și Grigore Novac, au venit astăzi cu o nouă sesizare la Curtea Constituțională prin care solicită exercitarea controlului constituționalității și suspendarea legii care vizează panglica sf. Gheorghe precum și alte însemne. Deputații califică drept neconstituțională completarea articolului din Codul contravențional care se referă la „atributele utilizate în contextul unor agresiuni militare, crime de război și crime împotriva umanității” și includerea în șirul acestor atribute și simboluri a panglicii bicolore negru-portocaliu, dar și a unor însemne. Deputații afirmă că prin asemenea amendamente este încălcat dreptul la libera exprimare și opinie.

Foto: Colaj

„Or, interdicția etalării atributicii care prin esența sa nu aduce atingere ordinii publice și a bunelor moravuri, vine în contradicție cu prevederile art.32 din Legea Supremă.

De asemenea, parlamentarii au remarcat că există precedente când unele state au fost condamnate pentru asemenea încălcări. Spre exemplu, prin hotărârea Curții Europene pentru Drepturile Omului din 2008, Ungaria a fost condamnată pentru încălcarea libertății de exprimare în cauza Vajnai vs. Ungaria în legătură cu condamnarea penală a unui membru de partid pentru aplicarea pe haină a unui simbol comunist în timpul unui eveniment public.

Metoda prin care acest amendament la lege a fost înaintat este antidemocratică – s-a făcut pe ascuns, fără ca reprezentanții BCS să fie invitați la ședința comisiei juridice, fără ca amendamentul să fie plasat pe site-ul Parlamentului”, arată nota emisă de PSRM.

În opinia socialiștilor, prin astfel de legi se dorește distrugerea memoriei istorice și dezbinarea societății, iar puterea ar trebui să-și asume consecințele.

Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea depusă anterior de deputații fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Adrian Lebedinschi și Grigore Novac, privind legea ce vizează panglica Sf. Gheorghe. În momentul depunerii sesizării, legea nu fusese votată în lectură finală, prin urmare, sesizarea a fost declarată inadmisibilă, explică CC. Decizia a fost publicată pe 14 aprilie.

Pe 12 aprilie, deputații fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Adrian Lebedinschi și Grigore Novac, s-au adresat către Curtea Constituțională cu o sesizare privind constituționalitatea amendamentelor la Codul contravențional, votat de Parlamentul Republicii Moldova la 7 aprilie 2022. Socialiștii au menționat faptul că deputații din majoritatea parlamentară au completat articolul 365 „Încălcarea drepturilor cetățenilor prin răspândirea atributelor și simbolurilor general cunoscute ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război și crime împotriva umanității, precum și a propagandei sau glorificării acestor acțiuni” cu o listă în care au fost incluse panglica Sf. Gheorghe, alte semne și simboluri, inclusiv „litere” și „cifre”.

Șefa statului, Maia Sandu, a anunțat astăzi că a promulgat legea. „Aceasta nu atentează la memoria noastră istorică, oamenii vor putea în continuare să-i comemoreze pe cei căzuți în Al Doilea Război Mondial”, a menționat președinta.


Pub