Serebrian, cu detalii de la întrevederea de la Varnița: Ce au discutat cu Krasnoselski, după vizita în Moldova a reprezentanților OSCE

Vicepremierul pe reintegrare Oleg Serebrian a anunțat în cadrul emisiunii Freedom de la TV8 despre ce au discutat cu liderul de la Tiraspol Vadim Krasnoselski la Varnița, după vizita în Moldova a reprezentanților OSCE. Acesta a menționat că primul lucru a fost „să restabilească contacul care a fost întrerupt”.

Foto: UNIMEDIA

„Primul lucru era să restabilim contactul care a fost întrerupt și în condițiile de insecuritate care sunt la momentul de față era firesc să relansăm aceste discuții. Tocmai a da un semnal și societății de pe ambele maluri ale Nistrului care deja privea cu îngrijorare situația, starea de alertă era mare și foarte multă lume ne întreba. Nu ascund că un element al discuțiilor a fost vizita reprezentanților OSCE în Republica Moldova, care au fost și la Chișinău și la Tiraspol. Misiunea lor fiind tocmai restabilirea acestui dialog direct între Chișinău și Tiraspol într-un moment de tensiune. Era nevoie să vedem unde ne aflăm. Discuția a fost foarte firească, am făcut un schimb de opinii. 

Despre explozii am discutat foarte puțin, pentru că știam poziția oficială și eram convins că un nou punct de vedere nu va fi anunțat. Avem convingerea că Tiraspolul nu este înteresant la momentul de față ca situația să degradeze și pentru asta a fost această întâlnire importantă, să ne asigure cumva această percepție, că nu există un interes ca tensiunile să scape de sub control”, a declarat Serebrian.

Tototdată, întrebat dacă liderul de la Tiraspol a spus dacă a avut o eventuală întâlnire cu președintele rus, Vladimir Putin, Serebrian a menționat că: „Din câte cunosc, Vadim Krasnoselski nu s-a întâlnit niciodată cu Vladimir Putin și nu a spus despre faptul dacă a avut o discuție telefonică, nu știu care sunt contactele lui la Moscova, dar eu nu am auzit vreo dată și aproape sunt convins că nu a avut discuții cu Vladimir Putin”.

Tiraspolul a oferit detalii despre întrevederea de la Varnița, dintre consilierul prezidențial Dorin Recean și liderul separatist, Vadim Krasnoselski. Presa din regiunea transnistreană a anunțat că s-au discutat diverse aspecte legate de securitate, precum și subiecte de actualitate pe agenda de negocieri în domeniul cooperării umanitare și economice dintre Transnistria și Republica Moldova.

Consilierul prezidențial Dorin Recean a mers la Varnița să discute cu liderul de la Tiraspol Vadim Krasnoselski. Despre aceasta a declarat deputatul PAS Lilian Carp.

Pe 25 aprilie 2022, La Tiraspol a avut loc un atac la sediul MGB-ului. Așa-zisul departament de Interne a anunțat că este vorba despre un atac cu lansatoare de grenade, iar victime nu sunt.

Biroul de reintegrare a comentat incidentul, iar Serviciul de securitate ucrainean a calificat incidentul drept „provocare pusă la cale de FSB”.

În dimineața lui 26 aprilie 2022, atacurile au continuat. Au avut loc explozii în orașul Grigoriopol.

Autoritățile din stânga Nistrului au confirmat și explozia care s-a produs noaptea la aerodromul de la Tiraspol. Potrivit informațiilor publicate de presa din stânga Nistrului, două obiecte explozive au fost aruncate în jurul orei 23:30, în noaptea lui 25 spre 26 aprilie. Comitetul de investigații a deschis dosar penal pe acest caz.

În regiunea transnistreană a fost instituit cod roșu de „pericol terorist” în stânga Nistrului pentru 15 zile. Tiraspolul a anunțat 3 atacuri înregistrate: cel de la sediul MGB, din orașul Grigoriopol și atacul de la Pașcani.

Maia Sandu a convocat ședința CSS și a declarat că ultimele evenimente reprezintă o escaladare a situației și a anunțat măsurile adoptate de Consiliu.

Șefa statului, Maia Sandu, spune că intențiile de escaladare a situației din stânga Nistrului pornesc de la forțele din interiorul regiunii. „Sunt forțe pro-război și sunt interesate să destabilizeze situația în regiune”, a spus președinta, după ședința CSS, convocată în contextul situației din stânga Nistrului.


Pub