Un bancher își ia brandurile din Rusia: Nu vreau să le murdăresc cu sângele ucrainenilor omorâți de soldații ruși

03 Mai 2022, 15:34
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
03 Mai 2022, 15:34 // Actual //  Lupu Eduard

Fondatorul uneia dintre cele mai mari bănci din Rusia, Oleg Tinkov susține că nu poate câștiga bani într-o țară care luptă cu vecinul și omoară civili, copii. Nu am nevoie de nicio dovadă. Este cel mai grav lucru, iar eu sunt de partea binelui. Nu știu cât îmi mai rămâne de trăit, dar cu siguranță nu vreau să mor cu aceste miliarde, ticălos, laș ca și 90% dintre toți oligarhii ruși.

Tinkov spune că își retrage brandurile de pe piața rusească. Este vorba de TINKOFF și LA DATCHA. „Ele aparțin familiei mele și nu vreau să fie murdărie cu sângele ucrainenilor omorâți de soldații ruși. Ucraina va câștiga acest război, deoarece binele întotdeauna învinge – așa ne-a învățat la școală.

Bancherul afirmă că după ce a criticat războiul din Ucraina, în ziua următoare angajații administrației prezidențiale de la Kremlin au contactat conducerea băncii și au amenințat că naționalizează banca dacă angajații nu rup legăturile cu Tinkov.

În vârstă de 54 de ani, Tinkov a ţinut prima pagină a ziarelor în aprilie, când a adus unele dintre cele mai puternice critici ale unui rus la adresa acţiunii militare a Kremlinului, scriind într-o postare pe Instagram că 90% dintre ruşi erau „împotriva acestui război” şi numind forţele Rusiei o „armată de rahat”.

Tinkov a precizat că a fost forţat de Kremlin să îşi vândă participaţia sa de 35% din banca pe care a fondat-o, Tinkoff, unui miliardar rus din industria minieră, pentru un preţ cu mult sub valoarea acesteia. „Vânzarea incendiară” a avut loc săptămâna trecută, a spus Tinkov. „A fost ca o luare de ostateci – iei ceea ce ţi se oferă”.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

 

Realitatea Live

26 Apr. 2024, 12:18
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
26 Apr. 2024, 12:18 // Actual //  Lupu Eduard

O construcție neobișnuită a apărut în Chișinău pe acoperișul unui bloc. Este vorba de o casă cu două nivele în adevăratul sens al cuvântului, potrivit imaginilor surprinse de un internaut.

Din imaginea video se observă ca imobilul are și gard, dar și o anexă. „Bijuteria arhitecturală” a fost construită pe un bloc din sectorul Botanica, strada Tudor Strișcă.

Specialiștii imobiliari susțin că în ultimele trei decenii, micile blocuri din Chișinău (hrușciovci n.a) au fost încadrate de construcții adiacente, iar curțile interne au devenit adevărate oaze rurale, cu ogrăzi tipice și foișoare, în detrimentul spațiilor publice. Fenomenul a ajuns la punctul în care, pentru a face față costurilor tot mai ridicate ale extinderii orizontale, locuitorii s-au orientat către extinderea pe verticală.

„Astfel, pe acoperișurile blocurilor au început să apară case de la țară. Acestea nu sunt simple mansardări, ci adevărate locuințe cu curți și grădini, recreând atmosfera rurală în mijlocul orașului. Această tendință nouă și neașteptată a provocat o revoluție în peisajul urban și arhitectural al Chișinăului, atrăgând atenția asupra impactului transformărilor sociale și economice din ultimele decenii”, constată specialiștii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău