„În curând vom putea înlocui gazele rusești”. Grecia va construi o instalație de gaz lichefiat pentru zona Balcanilor

03 Mai 2022, 17:42
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
03 Mai 2022, 17:42 // Actual //  MD Bani

Sud-estul Europei a început lucrările la o instalaţie de înmagazinare a gazului natural lichefiat în portul Alexandroupolis, un proiect eleno-bulgar, la care se vor alătura Serbia şi Macedonia de Nord. Investițiile în proiect sunt de circa 400 milioane de euro, capacitatea de înmagazinare a gazului natural lichefiat va fi de 153.500 metri cubi pe an şi se estimează că va putea să regazeifice circa 5,5 miliarde mc.

Premierul Kyriakos Mitsotakis a dat startul lucrărilor. La eveniment au participat reprezentanți din cele trei țări partenere precum și președintele Consiliului Europei, Charles Michel.

La inaugurarea lucrărilor, Michel a subliniat că proiecte precum acesta reliefează cât este de important „să devenim stăpânii propriului destin”.

Instalaţia de la Alexandroupolis este „o iniţiativă de importanţă geostrategică”, care demonstrează direcţia spre care trebuie să se îndrepte Europa „să ne diversificăm sursele energetice şi să devenim independenţi faţă de gazul rusesc”, a spus Michel, care a dat asigurări că noul viitor comun se va construi prin „cooperare cu prietenii noştri din Balcani”.

La eveniment au participat şi premierul Bulgariei, Kiril Petkov, preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, şi premierul Macedoniei de Nord, Dimitar Kovacevski.

„Cu acest proiect atât de important, în curând vom putea înlocui gazele naturale din surse ruseşti. Şantajul recent al Moscovei face ca această cooperare nu doar să fie necesară, ci şi urgentă”, a punctat prim ministrul elen.

În flancul de sud, Grecia mai are proiecte de interconectare pe partea de gaze cu Israel, Cipru şi Egipt.

Centrala de la Alexandroupolis va fi gata la finele anului viitor şi va fi constituită dintr-o unitate flotantă, situată pe mare, la circa 18 kilometri de port, destinată recepţiei, înmagazinării şi regazeificării gazului natural lichefiat. Va fi prima instalaţie extra-teritorială a Greciei. Printr-un sistem de gazoducte submarine şi terestre, gazul natural va fi trimis în Sistemul Naţional de Transport al Gazelor (NSF) şi de acolo consumatorilor finali. În plus, va putea să se conecteze la Interconectorul Grecia-Bulgaria (IGB), ale cărui lucrări vor fi finalizate în câteva luni, şi la Gazoductul Trans Adriatic (TAP), care va duce gaze din Azerbaidjan spre Italia şi care a început să funcţioneze recent, scrie Agerpres.

În urma construcției apeductului, Grecia îşi va dubla capacitatea de înmagazinare, care în prezent este de 225.000 metri cubi la Revithousa şi va fi majorată la 380.000 metri cubi la această centrală prin construirea unui al doilea terminal.

Sud-estul Europei consumă între 10 şi 11 miliarde de metri cubi de gaze pe an, din care circa 50% provin din Rusia.

Realitatea Live

26 Apr. 2024, 17:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
26 Apr. 2024, 17:14 // Actual //  Lupu Eduard

În urma apariției imaginilor în presă cu o casă construită pe acoperișul unui bloc de locuit, Pretura sectorului Centru aduce următoarele precizări. Conform informațiilor furnizate de autoritățile locale, casa respectivă a fost construită în anul 2016.

În ceea ce privește construcția ilegală, autoritatea publică locală a sesizat Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică încă din anul 2020. Inspectoratul este responsabil de verificarea legalității și a disciplinei în construcții.

Deși autoritățile locale au sesizat problema, conform prevederilor legale, nu pot întocmi procese-verbale contravenționale pentru astfel de situații, deoarece construcția anexelor, balcoanelor, copertinelor sau transformarea acoperișurilor care afectează aspectul arhitectural al blocurilor locative intră sub incidența competenței Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică și a Poliției.

În acest context, examinarea și gestionarea cazului sunt de competența Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică și a Poliției, care vor lua măsurile necesare în conformitate cu legea.

Imaginea cu casa construită pe un bloc de locuit din Capitală u fost distribuite pe internet.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău