(foto) Cum vor arăta costumele celor de la Zdob și Zdub și ale Fraților Advahov pe scena de la Eurovision 2022

zdob1
Foto: Pagina Zdob si Zdub

Zdob și Zdub cu Frații Advahov sunt în Italia, acolo unde anul acesta va avea loc concursul Eurovision 2022. Artiștii au publicat fotografii de la repetiții despre cum vor arăta costumele cu care ne vor reprezenta țara.

Fotografiile au fost postate de trupa Zdob și Zdub pe pagina lor de Facebook. „Multe culori! În exclusivitate, doar la Eurovision, Frații Advahov așa cum nu i-ați mai văzut. Brandul țării noastre – Pomul Vieții – înflorește pe fundalul scenei”, au scris Zdob și Zdub pe pagina lor.

Reamintăm că, primele două ori când Zdob și Zdub au reprezentat Moldova la Eurovision, costumele lor au făcut furori pe Twitter și printre internauți.

„Piesa este un cântec care unește suflete. Acesta fiind și mesajul nostru către public – un îndemn spre a fi cu toții uniți. Trenul reprezintă simbolul libertății și al vieții, iar muzica o dăruim celor care vor să o asculte. Noi dorim să ducem până la sfârșit misiunea noastră și să evoluăm cu mândrie pe scena de la Eurovision”, a spus Roman Iagupov, solistul formației „Zdob și Zdub”, în cadrul unei conferințe înainte de plecare.

Din motive tehnice, trenulețul nu va urca chiar pe scena de la Eurovision, însă artiștii promit ilustrații colorate și dinamice în background, coregrafie și dispoziție bună. Formația a fost susținută de forțele locale (muzicanți, pictori, designeri) și specialiști din diferite domenii, cu ajutorul cărora a reușit să ofere un farmec aparte piesei și vizualului scenic. Băieții au optat pentru un concept care ar reprezenta puterea și spiritul țării noastre, în nuanțele stilului de muzică rock-and-roll și folclor.

Cea de-a 66-a ediție a Concursului Internațional Eurovision 2022 va avea loc în perioada 10-14 mai 2022 la Torino, Italia. Eurovision Song Contest 2022 va aduce pe scenă reprezentanți din 40 de țări. ​​Formația „Zdob şi Zdub” participă pentru a treia oară la concursul internațional, după ce pentru prima oară, în 2005, a reprezentat țara noastră cu piesa „Bunica bate doba”, clasându-se pe locul șase, iar în 2011 – cu piesa So Lucky.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente