De la uzina Azovstal au fost evacuați 20 de civili. Cele mai importante evenimente din a 66-a zi de război

279606196_10224773447716693_4310879784619728283_n
Foto: Alex Kent/Facebook

Astăzi este a 66-a zi de război. În acest material, vă prezentăm cele mai importante evenimente care au loc în țara vecină în legătură cu subiectul invaziei Rusiei. Vedeți mai jos noutățile care au avut loc în statul vecin și nu doar până la ora 22.00.

🟣 De la uzina Azovstal au fost evacuați 20 de civili – femei și copii. Despre acest lucru a anunțat comandantul adjunct al Regimentului Azov, Svitoslav Palamar.

🟣 Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei anunță că au fost eliberate alte trei sate de lângă Harkiv.

🟣 Șeful Administrației Militare Regionale din Odesa, Maksâm Marcenko, a confirmat atacul asupra pistei aeroportului din Odesa.

Marcenko susține că aeroportul a fost lovit din sisteme de rachete „Bastion”, lansate din Crimeea. Nu au fost înregistrate victime.

🟣 Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat să plătească 10 000 de ruble veteranilor celui de Al Doilea Război Mondial din așa-numitele „RPD” și „RPL” și din teritoriile ucrainene ocupate de Rusia. Plata unică este dedicată aniversării a 77 de ani de la Victorie.

În decretul prezidențial, teritoriile Ucrainei ocupate de armata rusă sunt numite „eliberate”.

🟣 Peste 70 000 de germani au semnat o scrisoare deschisă către Scholz cu cererea de a nu furniza arme grele Ucrainei, scrie meduza.io.

Scrisoarea deschisă cu apel către cancelarul german a fost scrisă de intelectualii de stânga, din mediul literar și teatral. Ei cred că furnizarea de arme grele Ucrainei va face din Germania o „parte a conflictului”.

Autorii scrisorii admit că agresiunea rusă încalcă dreptul internațional, recunosc și dreptul Ucrainei la autoapărare, totuși ei consideră că vina pentru escaladarea conflictului nu este doar de partea agresorului.

În presa germană, această scrisoare a provocat o reacție mixtă, cu toate acestea, a fost deja susținută de peste 70 000 de oameni.

🟣 Reprezentanții ONU au sosit la Mariupol. Se preconizează negocieri pentru evacuarea oamenilor din uzina Azovstal.

🟣 Maxar Technologies a realizat o imagine prin satelit a teritoriului Azovstal din Mariupol.

Din imagine se vede clar distrugerea totală a spațiului cauzată de trupele ruse.

🟣 În urma unui atac cu rachetă, pista aeroportului din Odesa a fost avariată. Utilizarea ulterioară a acestuia este imposibilă.

🟣 Polonia nu mai face față fluxului de refugiați din Ucraina. Resursele financiare ale statului, inclusiv locurile de trai și de muncă, sunt la limită, notează unian.net.

🟣 Vicepremiera Ucrainei, Irâna Vereșciuk, a anunțat pe Telegram că Rusia și Ucraina au făcut schimb de prizonieri. Astfel, șapte militari și șapte civili revin acasă, în Ucraina.

„Pentru mine, acest schimb este special: una dintre militari este în luna a cincea de sarcină”, a menționat Vereșciuk.

🟣 La Odesa se raportează trei explozii. A fost emisă alertă aeriană.

🟣 Angelina Jolie se află astăzi la Lviv. Actrița americană este Ambasadoare a Bunăvoinței UNICEF și totodată emisară specială a Înaltului Comisar al ONU pentru Refugiați.

🟣 106 copii din orașul Borodeanka, regiunea Kiev, au fost trimiși în Italia pentru odihnă și reabilitare, a anunțat pe Facebook curatorul Direcției umanitare a armatei regionale de la Kiev, Oleksi Kuleba.

Evenimentele care s-au întâmplat până la ora 15.00

🟣 De la începutul războiului, în Ucraina au murit 219 copii, iar 398 au fost răniți, informează Oficiul Procurorului General al Ucrainei.

🟣 În orașul ucrainean Enerhodar, ocupat de trupele ruse, se introduce plata în ruble rusești. Există deja magazine de unde produsele aduse din Crimeea, Belarus și Rusia pot fi cumpărate cu ruble.

🟣 Procuratura Generală a Ucrainei a primit acces la fotografii din momentul execuției civililor de pe strada Iablonska din Bucea.

Acolo, în primele zile după eliberarea orașului au fost găsite 21 de cadavre. Filmările de pe telefonul mobil și mărturia autorului acestuia vor fi incluse în dosarul penal privind crimele de război ale armatei ruse, a declarat pentru Current Time Ruslan Kravcenko, șeful Procuraturii Interraionale din Bucea.

🟣 Circa 600 de civili au fost evacuați din satele Ruska Lozova și Lisne din regiunea Harkiv.

🟣 Poliția din Kiev anunță că a fost descoperită o nouă groapă comună unde au fost înmormântați civili.

Pe 29 aprilie pe teritoriul sectorului Buceansk a fost găsită o groapă cu cadavrele a trei bărbați, pe care armata rusă i-au torturat și apoi i-au ucis cu brutalitate. Acest lucru a fost raportat în poliția din regiunea Kiev.

🟣 Armata rusă rămâne fără stocuri de arme cu ghidaj de precizie, scrie Financial Times.

„Rezervele lor sunt limitate, se epuizează și vedem că trebuie să mute rachetele «Kalibr» din alte direcții strategice unde pot fi depozitate. Acest lucru indică faptul că stocurile lor de arme cu ghidaj de precizie sunt în scădere”, a declarat un oficial occidental pentru publicația Financial Times.

🟣 Serviciul de Stat de Urgență a arătat consecințele bombardării nocturne a spitalului din Harkiv.

În noaptea de 30 aprilie, armata rusă a lansat un alt bombardament asupra zonelor rezidențiale, a unui spital și a unei zone industriale din sectorul Nemâșleansk al orașului Harkiv. În urma unui atac au ars apartamentele a două clădiri rezidențiale cu nouă etaje.

🟣 Deasupra uzinei Azovstal din nou s-a ridicat un fum negru.

Teritoriul uzinei din Mariupol este bombardat aproape fără întrerupere, în ciuda faptului că în pivnițe se află civili ai orașului.

Evenimentele care s-au întâmplat până la ora 10.00

🟣 Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei anunță că pe teritoriul regiunilor Donețk și Luhansk, în ultima zi, au fost respinse 14 atacuri rusești, au fost distruse 11 tancuri, șapte sisteme de artilerie, 28 de vehicule blindate și 14 vehicule.

🟣 În ultimele 24 de ore în sudul Ucrainei, luptătorii ucraineni au lansat 23 de lovituri asupra pozițiilor forțelor de ocupație.

Acest lucru a fost anunțat de secretarul de presă al comandamentului operațional Pâvden, Vladislav Nazarov, notează unian.net.

🟣 Potrivit datelor ONU, până la 29 aprilie, circa 2 899 de persoane au fost ucise, iar alte 3 235 au fost rănite în timpul războiului din Ucraina.

🟣 Statele Unite ale Americii au început să antreneze militari ucraineni în cadrul instalațiilor militare din Germania, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

🟣 La Kiev lucrează deja 27 de misiuni diplomatice străine.

„Acum, în capitala statului nostru lucrează 27 de misiuni diplomatice străine. Și acesta este un gest extrem de important de sprijin pentru Ucraina, pentru care le suntem recunoscători tuturor”, a menționat Zelenski.

🟣 Armata rusă a bombardat din nou regiunea Luhansk.

Potrivit șefului administrației regionale din Luhansk, Serhi Haidai, pe 29 aprilie, în urma bombardamentelor rusești, au fost distruse 20 de clădiri rezidențiale și două școli.


Primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, în jurul orei 5.0, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.

Echipa #diez transmite situația din țara vecină în regim livetext în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ilinca Televca
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente