Cum procedăm dacă am rămas cu documentul de călătorie deteriorat: Recomandările poliției de frontieră

Poliția de Frontieră explică cum trebuie să procedăm în cazul în care actul de călătorie a fost deteriorat în cel mai nepotrivit moment. Dacă documentul de călătorie este deteriorat și se încadrează în categoria actelor nevalabile, acesta trebuie predat autorității emitente și perfectat un document nou. În caz contrar, persoanei nu-i se va autoriza trecerea frontierei de stat, comunică oamenii legii.

Foto: Poliția de Frontieră

Se consideră acte nevalabile:

- cu ajutorul cărora nu poate fi identificat titularul;

- modificate nelegitim sau cele ce urmează a fi modificate;

- în care lipsesc unele date reglementate legal sau care nu corespund adevărului;

- al căror termen de valabilitate a expirat;

- nu corespund statutului juridic al titularului;

- conţin numărul de identificare de stat al persoanei fizice, iar titularul a renunţat la acest număr şi la evidenţa automatizată în Registrul de stat al populaţiei.

Dacă vă aflați peste hotare, Dvs. trebuie să vă adresați la Ambasada sau Consulatul Republicii Moldova în țara respectivă, pentru a perfecta un alt document de călătorie.


Pub