image
Sursa foto: jurnal.md

Proiect de lege propus de Maia Sandu: Facilități fiscale și vamale pentru cetățenii care decid să revină cu traiul în RM

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a trimis Parlamentului, în această săptămână, o inițiativă legislativă ce stabilește acordarea unor facilități fiscale și vamale pentru cetățenii noștri care decid să revină cu traiul în Moldova.

Proiectul de lege propune scutiri de la plata taxelor de import pentru introducerea în țară a bunurilor de uz personal și a unui mijloc de transport auto.

Președinta Maia Sandu menționează că întoarcerea acasă a cetățenilor noștri trebuie să fie simplă și nu trebuie să coste.

„Am pornit un proces complex de transformare a țării, iar pentru a reuși, Republica Moldova are nevoie de oameni. Suntem hotărâți să îmbunătățim condițiile de trai acasă și să creăm locuri de muncă, astfel încât cetățenii noștri să își construiască aici viitorul. Împreună, cu oameni profesioniști și muncitori, vom putea schimba Moldova în bine, făcând din ea locul în care să vrem să trăim și să revenim”, spune șefa statului.

Prevederile se vor aplica persoanelor care s-au aflat în afara țării timp de cel puțin 36 de luni, pe parcursul ultimelor 48 de luni. Pentru acordarea facilităților cetățenii vor depune o cerere, însoțită de acte confirmative.

Proiectul de lege urmează să fie aprobat de Guvern și votat de Parlament.

Noutăţile partenerilor

comentarii: