Samira are șapte ani, este din Podoslk, Ucraina, și este unul dintre cei circa 60 de copii cazați în centrul pentru refugiați de pe strada Testimițeanu nr. 6. O bună parte dintre ei au ajuns aici după ce a fost închis centrul pentru refugiați de la Manej.
Am întâlnit-o pe Samira în ajun de Paști, când centrul unde este cazată alături de bunica, mama și fratele mai mic, a fost vizitat de fondatorul „EduJoc” Igor Hîncu cu food truck-ul „Gusto Hora” și echipa de voluntari care-l ajută să pregătească clătite și să împartă înghețate și sucuri pentru copii.
Îmbrăcată cu o jachetă matlasată roz, fetița se zbenguie printre ceilalți copii adunați în fața food truck-ului, unde se fac clătite. Părul castaniu îi este strâns într-o codiță, iar fata îi este presărată cu pistrui. Chipul i se luminează când vede compoziția turnată pe plita încinsă, în doar câteva clipe, transformându-se într-o clătită rumenă. Aceasta este dibaci întoarsă pe partea cealaltă, apoi unsă cu ciocolată și rapid înșfăcată de unul din copii. Samira se uită o clipă cum acela mușcă cu poftă din clătita primită și își face loc printre „concurenți”.
„Aici e bine, dar acolo (n.red. în orașul natal) e război. Am făcut cunoștință cu tanti Katea, mă joc, mă plimb”, ne spune entuziasmată Samira. Astăzi a mâncat clătite cu ciocolată și cu lapte condensat și îi plac jucăriile. Mai stă câteva clipe și apoi zice: „Îmi place că aici nu e război, dar va fi. Toți zic, că aici va fi și noi vom pleca în Germania.”
Deghizat într-un costum de iepure „pentru că e Paștele”, Igor Hîncu ține în mână o jucărie din lemn vopsită în culorile Ucrainei, care se pliază în 30 de forme diferite. Totuși, în formă de inimă a descoperit-o la primul grup de refugiați pe care i-a găzduit în casa lui. „Le-am zis că este piesa lipsă cea mai importantă de până acum”, mai zice Igor Hîncu.
Evenimentul de la Centrul de plasament pentru refugiați de pe strada Testemițanu nu este primul. Până acum food-truck-ul cu voluntarii din Japonia, Irlanda, Germania și SUA au fost la Floreni, Rîșcova, Hârtop, Volentiri. Igor Hîncu spune că visează să ofere o astfel de jucărie tuturor copiilor din Ucraina.
„Am creat o căsuță mobilă cu care ne deplasăm și cu care facem un fel de horă imaginară. Vrem să-i conectăm și să simtă parte din comunitatea noastră”, mai spune Igor Hîncu.
La una dintre mese, Fiete Wohlers, unul din voluntari, deghizat și el în iepure, le arată copiilor cum să coloreze și să asambleze piesele la o jucărie din lemn. Deși nu vorbește rusa, par să se înțeleagă de minune. Bărbatul a venit din Germania în Moldova cu două zile înainte de a începe războiul din Ucraina. „El este lemnar și a venit să învețe antreprenoriatul social. A decis să ne ajute ca să optimizăm procesul și să-și împărtășească din secretele meseriei”, ne povestește Igor Hîncu. Fiete a ajutat să o aducă și pe actrița și scriitoarea Katja Riemann, din Germania, care de asemenea a decis să facă voluntariat. Katja împărțea cu dibăcie copiilor înghețată.
Centrul de pe Testemițanu nr. 6, transformat în 2 luni
Încă de la începutul războiului, în blocul de studii al Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a fost amenajat un centru de plasament pentru refugiați din Ucraina. După două luni, centrul pare mai mult un bloc de locuit din centrele raionale – aici toată lumea se cunoaște, se salută, vecinii stau de vorbă și își povestesc ultimele noutăți. Maturii stau de vorbă în curte, unii copii se joacă pe un teren improvizat cu jucării de lemn, alții, sub îndrumarea voluntarilor, șlefuiesc și colorează jucăriile, unii stau în fața food truck-ului în așteptarea clătitelor scăldate în ciocolată.
Aici sunt cazaţi 180 de refugiaţi de etnie romă, dar şi cetăţeni ai Azerbaidjanului, toți refugiați din Ucraina. „Cam o treime din ei sunt copii”, ne spune Ecaterina Luțișina, administratoarea centrului.
„Schimbările care au avut loc aici s-au întâmplat, inclusiv, datorită participării voluntarilor de la „Moldova pentru pace”, care are un departament specializat pentru drepturile omului. Ei practic au făcut lobby pentru comunitatea de refugiați de etnie romă și au punctat toate problemele care existau aici. Ei au discutat despre asta cu Guvernul și au insistat până aceste probleme au fost soluționate”, ne povestește cu entuziasm Ecaterina Luțișina, administratoarea centrului. Anterior, precizează ea, oamenii nu aveau dușuri, nu aveau mașini de spălat și primeau doar două mese calde pe zi. Astăzi, refugiații au acces la 12 cabine de duș, două mașini de spălat, iar altele două urmează să fie instalate în timpul apropiat.
Refugiații au și o cantină unde pot să mănânce. Nu mai e nevoie să-și ia mâncarea în cameră, unde nu era păstrată corespunzător, ceea ce a provocat mai multe cazuri de intoxicații alimentare. „Încercam să aflăm cauza acestor intoxicații – inițial, credeam că e vorba de calitatea mâncării care este livrată. Ulterior, ne-am asigurat că mâncarea este de cea mai bună calitate și mereu proaspătă. Însă, aceasta trebuie consumată în decurs de o oră. Altfel, aceasta trebuie aruncată. Acum, oamenii iau masa la cantină”, spune Luțișina.
În centru de cazare a refugiaților este amenajat și un depozit cu produse de igienă. „Fiecare familie care ajunge la centru primește câte o torbiță cu toate produsele de igienă necesară, iar în cazul în care acestea se termină, mergem și le suplinim. Adică oamenii chiar au acces la toate serviciile și produsele primare de care au nevoie”, spune Ecaterina Luțișina.
Centrul pentru refugiați a primit de mai multe ori donații de haine, care trebuiau organizate. Ca soluție a fost organizată o garderobă socială, o cameră unde oamenii să-și poată alege hainele într-un mod confortabil. „Cu susținerea unei asociații din Germania, noi am putut cumpăra rafturi, umerașe și suporturi pentru acestea”, ne arată Ecaterina. Acum, refugiații își aleg hainele, le măsoară la ei în camere și dacă le convin, le păstrează, dacă nu – le pot returna.
În curând, voluntarii de la centru vor finisa și amenajarea unei săli de jocuri pentru copii.
