36 de ani de la explozia de la Cernobîl: Retrospectiva celui mai grav accident din istoria energiei nucleare

Astăzi se împlinesc 36 ani de la cel mai grav accident din istoria energiei nucleare - accidentul de la Cernobîl. Acesta a avut loc la data de 26 aprilie 1986, la 01:23 noaptea, când a explodat o centrală și a urmat contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare.

Foto: reuters.com

Astfel, un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei și părțile estice ale Americii de Nord. Suprafețe mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336 de mii de persoane.

E dificil de estimat un număr precis al victimelor produse de evenimentele de la Cernobîl, deoarece secretizarea din timpul sovietic a îngreunat numărarea victimelor. Listele erau incomplete și ulterior autoritățile sovietice au interzis doctorilor citarea „radiație” din certificatele de deces.

Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a atribuit 56 de decese directe (47 de lucrători și nouă copii cu cancer tiroidian) și a estimat că mai mult de nouă mii de persoane dintre cele aproximativ 6,6 de milioane foarte expuse pot muri din cauza unei forme de cancer. Raportul a citat patru mii de cazuri de cancer tiroidian între copiii diagnosticați în 2002.

Deși în Zona de Excludere a Cernobîlului anumite zone restrânse vor rămâne închise, majoritatea teritoriilor afectate sunt acum deschise pentru stabilizare și activitate economică.


Pub