Au pătruns într-un local din Bălți și au furat safeul cu bani. Doi bărbați, reținuți

Doi bărbaţi în vârstă de 28 de ani, locuitori ai municipiului Chişinău şi Bălţi, au fost reținuți de oamenii legii pentru că au sustras un safeu metalic în care se aflau mijloace băneşti.

Foto: Poliția Republicii Moldova

Potrivit informațiilor, în noaptea de 25 spre 26 aprilie, poliţia din Bălţi a fost sesizată pe faptul că persoane necunoscute, prin deteriorarea lacătului, au pătruns într-un local din mun. Bălţi, de unde au sustras un safeu metalic în care se aflau mijloace băneşti.

Imediat la faţa locului s-a deplasat grupa operativă, implicând la căutările suspecților și câinele. Ca urmare a acțiunilor întreprinse safeul a fost găsit, iar suspecții identificați și reținuți.

În rezultatul percheziţiilor, în geanta unuia dintre suspecţi au fost depistaţi bani în sumă de peste 31 de mii lei.

Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală pentru furt în proporţii deosebit de mari. Bărbații au fost reținuți pentru 72 de ore.

Conform legii penale, persoanele vinovate riscă amendă de până la 67 500 lei sau privaţiune de libertate de până la 4 ani.


Pub