Putin, la slujba de Paște, după ce a refuzat un armistițiu: „Această mare sărbătoare trezește în oameni cele mai luminoase sentimente”

Președintele rus Vladimir Putin a participat la slujba de Înviere la Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, potrivit Kremlinului. Putin a transmis un mesaj în care vorbește despre „înaltele idealuri și valori morale” care îi unesc pe creștinii ortodocși și despre „sentimentele luminoase” și „credința în triumful vieții”, pe care le trezește în oameni această sărbătoare. Asta în condițiile în care, după două luni de război în Ucraina, Moscova a refuzat un armistițiu de Paște, informează Digi24.ro.  

Foto: Profimedia Images

„Această mare sărbătoare îi unește pe creștinii ortodocși, pe toți cetățenii Rusiei care celebrează renașterea lui Hristos, în jurul unor înalte idealuri și valori morale și trezește în oameni cele mai luminoase sentimente, credința în triumful vieții, bunătate și justiție”, a transmis Vladimir Putin într-o declarație citată de Kremlin.

Președintele Rusiei a lăudat, de asemenea, activitatea Bisericii Ortodoxe Ruse și a celoralte confesiuni creștine în păstrarea tradițiilor.

Slujba de Înviere a fost ținută de Patriarhul Kiril al Moscovei și al Întregii Rusii.


Pub