Directorul Franzeluța acuză APP de presiune și declară că nu va demisiona: A venit cu flori să semnez cererea de plecare „de bună voie” și a lansat minciuni

Directorul interimar al „Franzeluța” Victor Matcov acuză Agenția Servicii Publice de presiune și declară că nu va demisiona. Acesta susține că i s-a cerut în mod repetat să-și prezinte cererea de demisie, iar drept motiv să indice probleme de sănătate. „Mai mult, luând în considerare declarațiile mincinoase distribuite de Tatiana Sava, voi înainta o cerere prealabilă cu privire la informațiile mincinoase”, a menționat Matcov.

Foto: Colaj UNIMEDIA

Exercitarea obligațiilor mele profesionale, pe toată durata mandatului, chiar de la începutul acestuia, a fost pereclitată de presiuni. Scopul acestor presiuni era să adopt decizii ce erau contrare intereselor întreprinderii. Caracterul solicitărilor era diferit, începând cu angajarea oamenilor neprofesioniști, lipsiți de integritate, și sfârșind prin a fi impus să accept scheme frauduloase, ce aduceau prejudicii financiare directe întreprinderii. Țin să menționez că nu am fost niciodată un șef comod sau pliabil. Întotdeauna am luat decizii care au protejat lucrătorii și întreprinderea, nu interesele cuiva în parte. Lucrătorii întreprinderii pot confirma acest lucru, însă cel mai puternic argument în susținerea celor declarate mai sus sunt rezultatele pe care le-a înregistrat compania sub conducerea mea. În consecință, refuzând mai multe solicitări ilegale, am fost chemat de mai multe ori la APP. Mi s-a cerut în mod repetat să-mi prezint demisia, cu adresarea respectivei cereri de demisie pe numele Secretarului de stat Gherciu. Drept motiv mi-au cerut să indic „probleme de sănătate”.

Am întrebat-o pe dna Sava, director adjunct al APP care este motivul pentru care îmi este solicitată demisia, doamna Sava a răspuns că nu am ținut-o informată cu privire la activitatea mea și că decizia de demisie a fost deja luată. Mai mult decât atât, mi s-a spus să nu îndrăznesc să contactez guvernul sau conducerea politică a țării pentru că totul deja a fost coordonat. Ieri, 21 aprilie 2022, doamna Sava a venit cu flori pentru a mă obliga din nou să semnez cererea de demitere „de bună voie”. În acest context, trebuie să menționez, că regret mult atât incidentul produs în incinta S.A. "Franzeluta", cât și comportamentul unor reprezentanți din APP. Aceste instituții trebuie să acționeze în interesul cetățeanului, interesului public și să încurajeze exemplele de succes managerial și nicidecum invers. Prin prezenta, vă comunic că nu voi da curs presiunilor APP de a-mi depune cererea de demisie.

Mai mult, luând în considerare declarațiile mincinoase distribuite de doamna Tatiana Sava, voi înainta o cerere prealabilă cu privire la publicarea dezmințirilor cu privire la informațiile mincinoase ce țin de pretinsa mea demisie, or aceste informații lezează onoarea, demnitatea și reputația mea profesională și sunt mediatizate cu scopul de a justifica acțiunile ilegale ale reprezentanților APP.. În cazul în care cerințele din cererea prealabilă nu vor fi respectate, mă voi adresa în instanța de judecată pentru a obliga Agenția Proprietății Publice să respecte legea și să nu-și mai permită să răspândească falsuri și informații denigratoare. Vă comunic că nu am probleme de sănătate și aceste informații sunt mincinoase. Mai mult, vă comunic ca nu am prezentat nicio cerere de demisie, nu am solicitat demisia, ba din contra aceste cereri cu privire la demisia mea au fost înaintate de Tatiana Sava de mai multe ori. La fel, pentru a mă face să demisionez sunt răspândite informații denigratoare cu privire la existența unor dosare penale și/sau antecedente penale. Aceste pretinse „informații” sunt mincinoase, defăimătoare și de asta cei care răspândesc aceste minciuni vor fi sancționați conform legii în instanța de judecată”, a menționat Victor Matcov.

Agenția Proprietății Publice a luat act de opiniile angajaților și de acțiunile de protest organizate și va solicita consiliului să investigheze acest incident cât și doleanțele de reprezentare a intereselor a tuturor celor peste 1500 de muncitorilor la SA „Franzeluța”. Mai mult, instituția anunță despre „o evaluare a performanțelor actualului director interimar, inclusiv după ce a luat act despre investigațiile procurorilor si SIS referitor la sistarea livrărilor de produse de panificație în februarie 2022 și a achizițiilor în întreprindere”, se arată într-un comunicat emis de APP.

Directoarea general-adjunctă a Agenției Proprietății Publice a susținut că a venit cu flori astăzi la Combinatul Franzeluța pentru „a filma cum se coc cozonacii”, iar aici a fost întâlnită de colectiv și a lăsat să înțeleagă faptul că în spatele acestei adunări ad-hoc ar sta actualul director general interimar al combinatului, Victor Matcov. „Dumnealui personal a fost și a rugat și a spus mâine plec, din motive de sănătate”, a explicat Tatiana Savva.

Scandal la combinatul de panificație Franzeluța. Reprezentanți de la Agenția Proprietăți Publice, veniți la combinat, au fost întâlniți cu proteste și nemulțumiri de către angajați. Aceștia spun că APP vrea să schimbe directorul și-l presează să demisioneze „din motive de sănătate”.

Directorul General al fabricii Franzeluța, Boris Andros, și-a dat demisia în octombrie 2021. „Uneori, făcând o scurtă retrospectivă a anilor ce au trecut, îmi este greu să cred că am reuşit împreună cu voi, practic, imposibilul”, a scris acesta atunci.

Tot atunci director interimar la Franzeluța a fost numit, de către Agenția Proprietăți Publice, Victor Matcov, cu 15 ani de experiență în industria alimentară. Anterior, acesta a deținut funcția de director de Fabrică, director al Departamentului de achiziție și șef al Departamentului de vânzări în cadrul combinatului Franzeluța.


Pub