(foto) La Chișinău a avut loc Gala Laureaților Premiilor Naționale GALEX, ediția a XI-a

278768868_1197057387707065_1276001926196247872_n
Foto: Gala Laureaților Premiilor Naționale GALEX

Ministerul Culturii, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, în colaborare cu Liga Bibliotecarilor din Republica Moldova „Alexe Rău”, a organizat, tradiţional, de Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor, precum şi de Ziua Bibliotecarului, Gala Laureaților Premiilor Naționale GALEX – manifestare importantă în lumea bibliotecară, având drept obiectiv promovarea și stimularea activității bibliotecarilor și a persoanelor fizice și juridice, care prin acțiunile lor, susțin dezvoltarea bibliotecii ca structură infodocumentară de importanță strategică, fiind cel mai important serviciu civil de stocare și difuzare a informației dintr-o comunitate și în numele comunității.

Premii au fost  decernate în următoarele nominalizări:

  1. Cel mai bun om politic susținător al bibliotecilor 

Oleg SEREBRIAN, viceprim-ministru pentru Reintegrare, politolog, scriitor, diplomat și politician, pentru implicare prodigioasă în activitățile de promovare a cărții și lecturii prin participare activă la Conferința Internațională „Lectura ca bază pentru cultură, cunoaștere și dezvoltare”, contribuții intelectuale privind lucrarea „Lectura și scările”, Campania Națională 10 scriitori/10 întâlniri din cadrul Programului Național LecturaCentral.

  1. Cel mai bun susținător al politicilor și programelor de valorificare a moștenirii culturale scrise și imprimate în bibliotecile din Republica Moldova

Yoshihiro KATAYAMA, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în Republica Moldova, pentru suportul substanțial acordat în dotarea Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova cu echipamente de digitizare, care vor contribui la asigurarea accesului resurselor culturale în format digital și păstrarea pe termen lung a valorilor culturale, precum și pentru susținerea tuturor inițiativelor culturale în Republica Moldova.

  1. Cel mai bun fondator de bibliotecă

Pavel CASIAN, șef Secție Raională Cultură, Tineret și Sport, raionul Telenești, pentru implicare activă în viaţa comunităţii, consolidarea rețelei de biblioteci și integrarea acesteia în prioritățile politicilor publice locale, susținerea formării profesionale a bibliotecarilor, dotarea cu echipament modern și organizarea programelor și proiectelor de anvergură la nivel național și internațional.

  1. Cel mai bun promotor al cărții și lecturii 

Emilian GALAICU-PĂUN, poet, eseist, romancier și traducător, redactor-şef al Editurii Cartier, pentru implicarea și contribuția la organizarea și desfășurarea activităților de promovare a cărții și lecturii în Biblioteca Națională, prin intermediul ”Clubului Literaria”, precum și în bibliotecile publice din Republica Moldova.

  1. Cea mai bună promotoare și susținătoare a bibliotecilor, cărții și lecturii în Mass-Media

Silvia HODOROGEA, jurnalistă pe domeniul cultural, Televiziunea Publică Moldova 1, pentru susţinerea informaţională deosebită a activităţii culturale a Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova, precum şi promovarea, reflectarea imaginii bibliotecii, cărții și lecturii în societate.

  1. Cel mai bun prieten filantrop al Bibliotecii Naționale  

Sergiu MUSTEAȚĂ, pentru suportul substanțial acordat Bibliotecii Naționale și altor biblioteci prin completarea colecțiilor cu cărți alese din domeniul istoriei.

  1. Cea mai bună manageră a anului 2021 din Biblioteca Națională a Republicii Moldova 

Vera OSOIANU, directoră adjunctă,  Direcția Cercetare și Dezvoltare în Biblioteconomie și Știința Informării, BNRM, pentru prestanța deosebită în realizarea programelor și proiectelor de modernizare a activității bibliotecilor, pentru contribuţia substanțială în dotarea şi transformarea digitală a activităţii Bibliotecii Naționale, precum și pentru activitatea prodigioasă în promovarea cărții și lecturii, profesionalism și devotament față de profesie

  1. Cea mai bună bibliotecară al anului 2021 din Biblioteca Națională a Republicii Moldova 

Margareta CEBOTARI, specialistă principală, secția Dezvoltare în Biblioteconomie și Știința informării, BNRM, pentru rezultate remarcabile în activitatea profesională, merite deosebite și contribuții substanțiale la dezvoltarea bibliotecii, susținute cu abnegație și atitudine creativă și demnă de bibliotecă și utilizatori.

  1. Cea mai bună bibliotecară al anului 2021 din bibliotecile publice teritoriale 

Stepanida ȚUGUI, directoarea Bibliotecii Publice Raionale „Alexandru Donici”, or. Orhei, pentru prestanța deosebită în realizarea programelor și proiectelor de coordonare metodologică și formare continuă a bibliotecarilor locali și din rețea, pentru dezvoltarea și diversificarea serviciilor noi de bibliotecă, precum și pentru activitatea prodigioasă în promovarea cărții și lecturii în comunitate.

  1. Cel mai bun proiect biblioteconomic 

Proiectul „Îmbunătățirea echipamentelor de digitizare a Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova și crearea în baza secției Colecții digitale a Centrului Național de Digitizare”.

Echipa:

# Elena PINTILEI, directoare generală al BNRM;
# Vera OSOIANU, coordonatoarea proiectului, director adjunct Direcția Cercetare și Dezvoltare în Biblioteconomie și Știința Informării;
# Diana SILIVESTRU, șefă secție Centrul Național de Digitizare;
# Sergiu ELAȘCO, șef secție Tehnici informaționale;
# Aliona MUNTEAN, directoare adjunctă, Direcția Resurse informaționale;
# Aliona TOSTOGAN, directoare adjunctă, Direcția Relații cu publicul;
# Svetlana BARBEI, specialistă principală, secția Relații internaționale și suport managerial;
# Veronica BORȘ, directoare adjunctă Direcția Comunicare și Tehnologia Informației, pentru contribuția și implementarea proiectului “Îmbunătățirea echipamentelor de digitizare a Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova”, susținut de Guvernul Japoniei prin intermediul Agenției Japoneze pentru Cooperare Internațională (JICA)

  1. Cea mai bună lucrare (publicație) în biblioteconomie

Lucrarea „Exploatarea metodelor de cercetare în biblioteconomie și știința informării”, autor dr. hab., prof. univ. Nelly ȚURCAN

  1. Cea mai bună cercetătoare cu debut științific în domeniul biblioteconomie și știința informării  INFORMĂRII

Lilia POVESTCA, doctorandă, programul de doctorat: Infodocumentare; biblioteconomie și știința informării, USM; șefa Secției Relații internaționale și suport managerial, BNRM

  1. PREMIUL SPECIAL “TITAN AL PROFESIEI”

Svetlana BARBEI, specialistă principală, secția Relații internaționale și suport managerial, BNRM pentru rezultate remarcabile în activitatea profesională, merite deosebite și contribuții substanțiale la dezvoltarea și modernizarea bibliotecii, susținute cu abnegație și atitudine creativă, precum și colaborarea fidelă de-a lungul anilor în cadrul LBRM și BNRM și promovarea valorilor naționale.


Premiul GALEX a fost instituit în 2010, denumirea acestuia fiind compusă din primele litere ale numelor lui Gavriil Bilevici și Alexe Rău, doi foști distinși directori ai Bibliotecii Naționale.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente