Igor Grosu nu știe despre vreo solicitare a Ucrainei privind MiG-urile de la Mărculești: Acestea nu pot fi exploatate

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, nu știe dacă a existat sau nu o solicitare oficială din partea Ucrainei transmisă țării noastre pentru a oferi cele șase MiG-uri aflate în gestiune. „Noi o să ne concentrăm în continuare pe ajutorul dezinteresat și vom oferi toată asistența poporului ucrainean”, a menționat președintele Parlamentului la Radio Chișinău.

Foto: Colaj

„Din câte știu eu o solicitare oficială nu a existat, unul la mână. Doi - condiția acestor aeronave, că ne-am interesat și noi, ele nu s-au ridicat de la sol de zeci de ani. Vă zic așa cum este, nu pot fi exploatate. Și trei, noi o să facem și noi facem ce putem mai bine pentru poporul ucrainean”, a declarat Grosu.

Întrebat dacă au exista unele discuții neoficiale, Grosu spune că „poate au și existat, dar nu a participat la ele”.

Publicația ucraineană pravda.ua, cu referință la surse de încredere, susține că Moldova a refuzat să vândă Ucrainei avioanele de luptă MiG, pe care le are în dotare. Motivul invocat de sursele publicației ucrainești ar fi „frica guvernării de la Chișinău de a supăra Rusia” în urma unei astfel de decizii. În consecință, relațiile dintre cele două state vecine ar fi devenit tensionate și reci.

Oficial informația nu a fost deocamdată nici confirmată nici infirmată.

O altă publicație din țara vecină însă susține ca articolul despre MIG-urile moldovenești sau, mai bine zis, informația transmisă de așa-numitele surse reprezintă un fake news. „În urma discuțiilor cu diferiți experți, am ajuns la concluzia că jurnaliștii de la pravda.ua pur și simplu au înghițit momeala pusă de dușman, care vrea să să strice relațiile dintre Ucraina și Moldova”, notează dumskaya.net.

Totodată Agenția Proprietății Publice în gestiunea căreia se află MiG-urile a declarat că „nu a fost citată în mod oficial la acest subiect”.

Prim-ministra Natalia Gavrilița a evitat să răspundă dacă Kievul a solicitat de la Moldova să ofere 6 avioane MiG. În cadrul unei conferințe de presă, Gavrilița a declarat că „în ceea ce privește asistența pe plan militar, sunt țări mult mai bine dotate, care au reziliența internă, economică, energetică, pentru ca să ofere acest ajutor”.


Pub