‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 19 aprilie, 2024
16.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleNosemoza albinelor – cum tratăm diareea parazitară primăvara

Nosemoza albinelor – cum tratăm diareea parazitară primăvara

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Nosemoza este o boală invazivă a albinelor adulte, care apare la sfârșitul iernii și începutul primăverii. Este provocată de un endoparazit – protozoarul Nosema apis, care se reproduce în celulele epiteliale ale peretelui stomacal.

Toxinele, produse de acest parazit împiedică digestia și asimilarea hranei în organismul albinelor. În consecință apare diareea, slăbiciuni, paralizie, abdomenul balonat și moartea insectelor.

Boala se întâlnește frecvent în zonele cu ierni lungi și reci.

Chiar dacă albinele nu mor în urma infestării, odată trecute prin boală ele slăbesc considerabil. Familia afectată produce în medie cu 15-25 kg de miere mai puțin. Unii specialiști afirmă, că la afectarea a doar 10% din albinele unei familii, producția de miere pe sezon scade cu 40%. Așa deci, pierderile economice pot fi semnificative.

Vedeți aici principalele boli ale albinelor și tratamentul acestora.

Citiți în continuare despre:

‹ adv ›
  • Cauzele apariției nosemozei la albine;
  • Simptomele nosemozei albinelor;
  • Diagnosticul nosemozei la albine;
  • Tratamentul nosemozei la albine;
  • Măsuri de prevenire a nosemozei albinelor.

Cauzele apariției nosemozei la albine

Agentul etiologic al nosemozei este prezent în stare latentă în orice stupină. Dar pentru activarea acestuia este nevoie de condiții favorabile.

Îmbolnăvirea este stimulată de lipsa zborurilor de curățare în perioada rece, hrană insuficientă sau necalitativă, condiții de igienă necorespunzătoare, umiditate excesivă.

Citiți despre alimentația stimulativă de primăvară a albinelor.

‹ adv ›

Contaminarea are loc în urma ingerării hranei sau apei infectate. Boala se transmite prin consumul de miere, polen, prin fagurii contaminați, furtigaș, trântori sau inventar.

Alt factor stimulator este varooza. Specialiștii afirmă, că aceste două boli se provoacă reciproc. Paraziții de Varrooa acționează iritant asupra albinelor, rezistența acestora scade și ele devin mai sensibile la nosemoză.

Simptomele nosemozei albinelor

În faza inițială a infestării simptomele bolii sunt ascunse. Acestea încep să se manifeste la o rată mai mare a paraziților în organismul albinelor.

  • Semnul principal al bolii este diareea abundentă. Dejecțiile sunt de culoare brună deschisă, cu miros respingător, acriu, se elimină în formă de jet în timpul zborului. Aceste jeturi acoperă podișorul, pereții stupului, fagurii și obiectele din jur;
  • Albinele se târăsc în fața urdinișului, pierd capacitatea de zbor;
  • Abdomenul este mărit în volum, de consistență moale;
  • Se observă și slăbiciune generală, tremurături, paralizie;
  • La etapa avansată a bolii albinele țin aripile întinse, membrele sunt adunate sub torace, survine sfârșitul letal;
  • Familiile afectate pierd din productivitate, populația acestora scade progresiv, până la dispariția completă a familiei.

Diagnosticul nosemozei la albine

Se stabilește în baza semnelor clinice, enumerate mai sus.

Pentru confirmare, se ia o albină moartă și i se secționează abdomenul. Se observă intestinul subțire, care apare mărit în volum, fără pliurile caracteristice. Culoarea este deschisă, spre albă, elasticitatea lipsește. La albinele sănătoase intestinul este de culoare galben-maro.

Pentru un diagnostic profesionist, se colectează până la 50 de insecte moarte și se expediază la laborator pentru cercetare.

Citiți despre principalii dăunători ai albinelor.

Tratamentul nosemozei la albine

Terapia medicamentoasă a parazitozei se efectuează cu preparatele Fumidil B și Protofil.

Preparatul Fumidil B este unul dintre cele mai eficiente în combaterea nosemozei. Substanța activă este antibioticul fumagilina. Se livrează în flacoane de 25 gr substanță totală și 0,5 gr substanță activă. Un flacon se utilizează la tratamentul a 5 familii de albine.

Conținutul unui flacon se amestecă cu 20 l sirop de zahăr 1:1 și se administrează câte un litru pentru fiecare familie de albine, de 4 ori, la fiecare 7 zile.

De asemenea, fumagilina poate fi administrată și în șerbet sau pastă de zahăr. Se utilizează un flacon la 10 kg de pastă și se dă câte 0,5 kg fiecărei familii, de 3 ori, la fiecare 7 zile.

Preparatul este un antibiotic și manifestă capacitatea de acumulare în produsele apicole. Se respectă cu strictețe perioada de așteptare și se evită utilizarea acestuia în plin sezon.

Protofil este un măcerat de plante, pe bază de alcool. Datorită ingredientelor naturale este mai inofensiv atât pentru insecte, cât și pentru produsele apicole. Preparatul conține vitamine și minerale, care contribuie la producerea enzimelor digestive, cu capacitate de inhibiție a parazitului.

Se administrează albinelor în formă de sirop în doză de 17 ml de preparat la 1 litru. Tratamentul se efectuează la necesitate, doza maximă pe an fiind de 80 ml la o familie.

Din remediile naturale se recomandă infuzia din coada șoarecelui (Achillea millefolium) și cimbru (Satureja hortensis), amestecată cu măcerat de usturoi. Acestea se adaugă la sirop și se administrează albinelor infestate.

Citiți și despre loca americană a albinelor și combaterea acesteia.

Măsuri de prevenire a nosemozei albinelor

Profilaxia se bazează în mare parte pe asigurarea condițiilor sanitar veterinare.

  • o dată la 2 ani se efectuează înlocuirea tuturor fagurilor din stupi;
  • la necesitate, dar nu mai rar decât o dată în an se efectuează dezinfectarea stupilor;
  • fagurii vechi sau cei, ce denotă pete de diaree se distrug, la fel și ramele vechi;
  • regulat se curăță stupii de toate resturile, care se supun distrugerii prin ardere;
  • mătcile familiilor infestate obligatoriu se înlocuiesc;
  • verificarea regulată a stării familiilor de albine cu efecturarea lucrărilor de întreținere corespunzătoare perioadei;
  • asigurarea hranei suplimentare de primăvară, de calitate adecvată.

Bibliografie selectivă: Eremia N. Apicultura, Chișinău 2020.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›