image
Sursa foto: jc.md

După votul în Parlament, România va operaţionaliza rapid ajutorul financiar promis Republicii Moldova

România va operaţionaliza rapid, după votul în Parlament, ajutorul financiar de 100 de milioane de euro pentru Chişinău, în baza acordului parafat de premierii Nicolae Ciucă şi Natalia Gavriliţă în 11 februarie 2022, a afirmat preşedintele Comisiei de apărare din Senatul României, Nicoleta Pauliuc.

„Am reluat angajamentul asumat la Conferinţa internaţională privind crearea Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova din 5 aprilie 2022, prin care Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a anunţat că Guvernul României oferă un pachet de asistenţă financiară nerambursabilă în beneficiul Republicii Moldova, în valoare de 10 milioane de euro. Sunt doar două exemple de ajutor concret pe care ţara noastră le oferă Republicii Moldova într-un moment foarte delicat din perspectivă socio-economică, mai ales pe fondul războiului absurd început de ruşi", a declarat Nicoleta Pauliuc.

Oficialul român s-a aflat, în perioada 13-16 aprilie, într-o vizită de lucru în Republica Moldova, unde s-a întâlnit cu preşedintele Maia Sandu, ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, şi cu Lilian Carp, preşedintele Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică din Parlamentul Republicii Moldova.

În cadrul întâlnirilor avute cu oficialii Ministerului Afacerilor Interne de la Chişinău, Pauliuc a lăudat eforturile făcute de autorităţile din Republica Moldova pentru gestionarea crizei migranţilor ucraineni, în contextul în care aproape 400.000 de ucraineni au intrat pe teritoriul Republicii Moldova de la începutul conflictului armat şi 100.000 de oameni se află încă pe teritoriul statului vecin.

La întâlnirea cu ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, Nicoleta Pauliuc a declarat că România, în calitate de stat membru NATO, va continua să sprijine Republica Moldova în implementarea reformelor stabilite în domeniul apărării. "Chiar dacă, odată cu declararea independenţei, Republica Moldova şi-a proclamat şi neutralitatea, trebuie să găsim soluţii pentru ca românii de pe ambele maluri ale Prutului să beneficieze de o umbrelă de securitate", a spus senatorul PNL.

De asemenea, preşedintele Comisiei de apărare a susţinut că obiectivul strategic al României de a obţine independenţa energetică naţională trebuie să fie extins şi la nivelul Republicii Moldova, având în vedere că "Federaţia Rusă nu se fereşte să folosească gazul ca armă de şantaj împotriva Chişinăului".

"Având în vedere evoluţiile legislative de la Bucureşti, deciziile strategice, suportul politic pe care acestea le au şi investiţiile aflate în derulare, independenţa energetică totală a României poate fi o ţintă viabilă în următorii trei, cinci ani. În acest context, în discuţiile avute cu oficialii de la Chişinău, am opinat că această umbrelă de protecţie trebuie şi va fi extinsă şi asupra Republicii Moldova. România are potenţialul de a creşte capacitatea de producţie atât de gaze naturale, cât şi de energie electrică, în aşa fel încât să acoperim şi necesarul Moldovei", a adăugat Nicoleta Pauliuc, potrivit unui comunicat al Senatului României.

Noutăţile partenerilor

comentarii: