image
Sursa foto: Profimedia Images

Cum și-au dat seama apărătorii din Mariupol că rușii nu i-ar fi lăsat în viață; Consilier: „Era o capcană”

Forțele ruse bombardează uzina Azovstal, un bastion al apărării ucrainene, în orașul-port Mariupol, din sud-estul orașului, a declarat Petro Andrișcenko, consilier al primarului. El a acuzat Rusia că încearcă să-i prindă în capcană pe cei care apără orașul și că nu i-ar fi lăsat în viață chiar dacă s-ar fi predat.

Forțele ucrainene continuă să reziste atacurilor ruse în oraș. Ucraina a respins ultimatumul Rusiei privind predarea forţelor de la Mariupol şi a anunţat că luptătorii ucraineni vor rezista „până la capăt”. 

Andrișcenko a spus că rușii bombardează Azovstal, iar în Livoberezni sunt lupte continue.

„Dându-și seama că apărătorii nu vor renunța, invadatorii și-au schimbat planurile.Planurile ocupanților sunt clare. Conform mesajului lor, coridorul pentru ieșirea în siguranță ar fi trebuit să fie marcat cu steaguri roșii, dar aceste semne nu existau. Asta confirmă încă o dată că pregătesc doar o capcană pentru soldații noștri", a spus consilierul, citat de Digi24.

În urmă cu câteva ore, Andrișcenko a declarat că rușii au anunțat că vor închide orașul începând de luni și că vor elibera permise de deplasare. Petro Andrișcenko a postat pe Telegram o fotografie cu rezidenții care ar fi stat la coadă pentru permise.

„Sute de cetățeni trebuie să stea la coadă pentru a obține un permis, fără de care va fi imposibil nu doar să se deplaseze între cartierele orașului, ci și să iasă în stradă începând de săptămâna viitoare", a spus el.

În urmă cu două zile, consilierul a spus că, potrivit informațiilor primite din interiorul orașului, bărbații din oraș vor fi supuși „filtrului" - relocați pentru a fi verificați de forțele ruse.​ CNN precizează că nu a putut verifica în mod independent afirmațiile lui Andrișcenko, care nu se află în Mariupol, dar primește informații de la oamenii blocați în orașul asediat de o săptămână.

Oficialii ucraineni și americani au susținut că forțele ruse au efectuat filtrarea civililor în zonele aflate sub controlul lor, confiscându-le telefoanele și, în unele cazuri, deportându-i împotriva voinței lor în Rusia.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis într-un mesaj video că situaţia de la Mariupol „rămâne cât de gravă se poate; pur şi simplu inumană". El a declarat televiziunii CNN că i-a invitat la Kiev pe omologii săi american şi francez, Joe Biden, respectiv Emmanuel Macron.

Noutăţile partenerilor

comentarii: