image
Sursa foto: Vandeville Eric/ABACA

Papa Francisc lansează un apel la reconciliere în faţa disputelor şi a războaielor

Papa Francisc a lansat luni un apel creştinilor „să pună întotdeauna accentul pe cuvântul reconciliere" în faţa disputelor şi a războaielor, cu prilejul rugăciunii Regina Coeli din a doua zi de Paşte, pe care a pronunţat-o de la fereastra Palatului Pontifical, relatează EFE.

În aşa numita Lunea Îngerului, cu care se încheie ritualurile din Săptămâna Sfântă, papa le-a adresat tuturor Sărbători fericite, exprimându-şi dorinţa ca „Mântuitorul înviat să aducă speranţă şi alinare celor aflaţi în suferinţă şi ca nimeni să nu fie abandonat".

Papa a cerut „să fie lăsat că câştige Dumnezeu" şi să se renunţe „la planurile noastre lumeşti", astfel încât inimile noastre să devină sălaşele Domnului, ale păcii şi ale dreptăţii".

Cu această rugăciune s-au încheiat ritualurile din Săptămâna Luminii, în care războiul a fost cel care a concentrat mesajele papei, precum cel transmis în duminica Paştelui când a făcut apel la pace în Ucraina, "devastată de un război crud şi absurd".

Zilele acestea papa a fost din nou afectat de durerea de care suferă în genunchiul drept, fapt ce l-a împiedica să celebreze sâmbătă Slujba de Înviere.

Luni, în cursul după-amiezii, papa se va reuni în Piaţa Sf. Petru cu aproape 50.000 de tineri, veniţi din diferite părţi ale Italiei într-un pelerinaj organizat de Pastorala pentru Tineret a Conferinţei Episcopale, după o pauză de doi în care pandemia a împiedicat astfel de reuniuni.

Noutăţile partenerilor

comentarii: