Ceban, nemulțumit de criticile PAS privind tarifele în transport, puse în discuții: Din cauza acestor trepăduși, plătim un preț la gaz de 1193$

Primarul capitalei, Ion Ceban, s-a aratătat revoltat față de criticile PAS privind scumpirile de tarif pentru transport public din capitală. Ceban spune că Primăria Chișinău nu ar fi făcut acest lucru dacă nu ar fi prețul la carburanți.

Foto: UNIMEDIA

„Vreau să remarc câteva lucruri. Au zis că uite doamne scumpim tariful (n.r. la călătoriile cu transportul public). Noi poate nici nu am fi făcut acest lucru, dar iată avem o medie destul de reprezentativă în ceea ce ține de analizele economice. Mă uit peste evoluția prețului la gazele naturale. Dacă în 2021, trimestrul I era 127 de dolari mia de metri cubi, astăzi în aprilie 2022 din cauza acelor trepăduși care se dau cu părerea foarte des la TV prețul actual este de 1193, deci de 9 ori mai mult”, a declarat Ceban la ședința de astăzi.

Ceban s-a declarat revoltat și în ședințetele anterioare de ultimele critici care vin la adresa municipalității, dar și de faptul că pentru orice pas făcut, săgețile sunt îndreptate doar către ei, mai puțin către autoritatea centrală. „Vedem niște măscărici pe la TV care încă ne critică și nu am văzut în niciun caz să critice Guvernul - le spală, le pun pampers și tot așa mai departe. Oameni buni, tot ce ni se întâmplă se întâmplă grație acelor acțiuni stupide de gestionare la nivel central. Noi căutăm soluții optime pentru oameni”, a spus primarul.


Pub