Rusia, nemulțumită de interzicerea „V”, „Z” și panglica „Sfântul Gheorghe” în Moldova. Reacția Ministerului de Externe

panglică
Foto: depositphotos.com

Decizia Parlamentului privind interzicerea simbolurilor „V”, „Z” și panglica „Sfântul Gheorghe” pe teritoriul țării noastre a nemulțumit Rusia. Reprezentanta Ministerului de Externe din Rusia a comentat această decizie ca fiind una îngrijorătoare și care nu respectă statutul de neutralitate a Republicii Moldova.

„Conducerea Republicii Moldova și-a declarat în repetate rânduri angajamentul față de statutul neutru al Republicii, respectul pentru drepturile și interesele tuturor locuitorilor săi, parteneriatul pragmatic și reciproc avantajos cu Rusia. Ultimele inițiative legislative adoptate de Parlamentul Republicii Moldova nu corespund acestor declarații, la fel ca alte acțiuni întreprinse recent de Chișinău. În special, vorbim de măsuri restrictive împotriva presei ruse care operează în Republica Moldova, sprijinul necondiționat pentru eforturile Statelor Unite și ale aliaților săi de a îndepărta Rusia din organizațiile și organismele internaționale, conivența autorităților moldovenești cu privire la acțiunile anti-ruse care se desfășoară la Ambasada Rusiei la Chișinău de o lună și care interferează în activitatea acesteia”, se arată într-un comunicat oficial publicat pe site-ul Ministerului de Externe din Rusia.

De asemenea, în comunicat se mai subliniază faptul că aceste acțiuni afectează situația din Moldova și atmosfera generală a relațiilor ruso-moldovenești. „Sperăm că bunul simț va predomina în conducerea Republicii și partea moldovenească se va abține de la acțiuni care dăunează relațiilor cu Rusia”, conchid autoritățile din Rusia.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Daniel Vodă, a declarat pentru presă că luarea deciziilor privind subiectele enunțate de autoritățile ruse reprezintă un drept suveran al țării noastre: „Facem apel către partea rusă să se abțină de la implicarea în procesele interne și democratice din Republica Moldova”, a adăugat Vodă.

Amintim că, în data de 14 aprilie, deputații au votat în lectura a III-a (finală) proiectul de lege care prevede interzicerea simbolurilor rusești „V”, „Z” și a panglicii „Sfântul Gheorghe” pe teritoriul Republicii Moldova. Persoanele care nu vor ține cont de cest lucru se vor alege cu amenzi de mii de lei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente