Resursele de apă, gestionarea deșeurilor și împădurirea sunt trei domenii în care Republica Moldova are de lucru pentru 30 de ani înainte, susține ministra Mediului Iuliana Cantaragiu. În interviul realizat de Moldova.org, ministra a vorbit despre impactul războiului din Ucraina asupra mediului, despre ce proiecte privind resursele acvatice sunt pe agenda Ministerului Mediului, de ce nu se majorează suprafața pădurilor din Moldova sau despre posibilitatea introducerii unei taxe de mediu pentru posesorii de autovehicule.
În Ucraina e război, iar pe lângă pierderi de vieți omenești și distrugeri de infrastructură, războiul presupune poluare. Moldova are capacitate de a detecta impactul acestuia asupra mediului?
Impactul cel mai apropiat și cel mai rapid pe care îl putem detecta ține de calitatea aerului și tot asta parțial. Republica Moldova astăzi, de fapt, testează nu la foarte mulți parametri, dar radiația, de exemplu, se urmărea foarte mult în mod special în legătură cu ceea ce s-a întâmplat – preluarea centralei de la Cernobîl și după care cea din Zaporojie. Monitorizarea se face prin cinci stații de observare în continuu online și generează date la fiecare 4 ore. Datele arată că totul intră în normă.
Statele europene ziceau că semnalează o depășire a particulelor PM10 (n.red. particulele mai mici de aproximativ 10 micrometri) care sunt materii în suspensie. Moldova încă nu are nicio stație de observare pentru astea. În primul rând ele deocamdată nici nu sunt introduse în legislație, dar trebuie și investiții în astfel de stații de observare. Și aici noi nu putem spune, de exemplu, care este impactul. Presupunerea, cel puțin a țărilor din UE, este că depășirea asta sau concentrația asta mai mare este un efect al războiului. Din cauza bombardamentelor, tot praful ăsta se ridică în atmosferă și prin ciclonii sau prin circulația aerului ajunge în anumite areale. Dar, bineînțeles că asta depinde de circulația aerului și de cum, în ce direcție și în ce coridoare de aer ele merg.
În ceea ce privește apa, cu siguranță putem spune că există un impact pe care l-am observat, dar l-am sesizat mai târziu. Cel mai probabil că anul ăsta nu vom avea viitura de primăvară care se întâmplă de obicei în fiecare an, când se topesc zăpezile în munți. În mod normal, se acumulează un volum mai mare de apă, luncile se inundă și se eliberează o cantitate mai mare de apă. Acum, din cauza că mulți ucraineni, inclusiv colaboratori din domeniul mediului, sunt cu armele în mână astăzi, coordonarea între energeticieni și ecologiști s-a cam întrerupt. Respectiv, la centrala hidroenergetică de la Novodnestrovsk au fost eliberate volumele de apă, după cum au considerat energeticienii. În consecință, în lacurile de la complex nu s-a acumulat foarte multă apă ca să se poată produce această viitură de primăvară.
Asta e bine sau e de rău?
Asta nu este de bine, fiindcă inundațiile astea de primăvară sunt normale și trebuie să se întâmple în fiecare primăvară. Asta e necesar pentru înmulțirea peștelui, pentru procesele de autoepurare a apei și așa mai departe. Este un proces natural. Acum, fiindcă există o construcție pe un râu, procesele astea naturale se reglează de om. Dar tu nu trebuie să-l întrerupi… Din păcate, anul ăsta nu vom avea așa ceva anume din cauza că nu s-a acumulat suficientă apă fiindcă coordonarea n-a existat între energeticieni și ecologiști, care erau pe baricade.
Doamna ministră, o problemă cronică a Republicii Moldova primăvara sunt incendiile. De ce oamenii dau foc la vegetație și dacă ați putea explica ce are mult de suferit – calitatea aerului sau calitatea solului?
Eu tot mă întreb de ce oamenii dau foc la miriște? Explicația este una, din punctul meu de vedere, foarte absurdă: că este mai ușor, de exemplu, să dai foc la miriște decât să cosești acea iarbă la timpul său și mai ușor ca să se poată lucra pământul înainte de semănăturile de primăvară… Nu putem să comparăm ce este mai grav – faptul că sunt emisii foarte mari în atmosferă sau faptul că se distruge stratul fertil de sol. Ambele sunt grave. Pe de o parte, au loc aceste emisii necontrolate și de concentrație foarte mare, care ulterior cumulativ produc schimbări climaterice, efectul cărora noi le simțim ulterior permanent. Pe de altă parte, se arde stratul fertil de sol care se produce timp de sute de ani, și ardem inclusiv și insectele din stratul ăsta de suprafață care, de fapt, ajută la regenerarea solului și ajută agricultorii. Scuza asta că „mie îmi este mai simplu așa” – ea este foarte patetică. Este o abordare cu o gândire pe termen foarte scurt în detrimentul unui avantaj pe termen mediu și lung.
Dar practica arată că amenzile nu constituie o soluție…
Amenzile sunt un mecanism de combatere a acestui fenomen, pe lângă partea educativă. Partea educativă durează, la fel ca orice proces educativ, și zeci de ani…
Amenzile funcționează atunci când tu nu conștientizezi niște chestii. Constrângerea cea mai mare este anume în numărul mic de inspectori sau de organe constatatoare. Asta este constrângerea statului nostru. Că statul nostru nu își permite cheltuieli bugetare foarte mari.
Și constrângerea asta o simte fiecare ministru, de fapt, pe domeniul său… De asta și argumentul meu este și rămâne că trei inspectori per raion, unde locuiesc 60-80 de mii de oameni potențial poluatori, care să urmărească cine aruncă gunoiul la râpă, cine trage țeava de canalizare după gard, cine dă foc la miriște, cine taie un arbore – asta este de domeniul fantasticului. Ca să-i poți amenda, trebuie să-i prinzi în flagrant. Pe de altă parte, spuneam că responsabil, de fapt, trebuie să fie proprietarul terenului. Asta ar fi o altă soluție. E terenul tău, tu ești responsabil cap-coadă de ce se întâmplă acolo. Nu a fost prins în flagrant cine a făcut lucrul ăsta, înseamnă că, presupunerea este că ai făcut tu. Că interesul, de fapt, a unui om străin să vină pe terenul tău să dea foc la miriște este extrem de minor. De ce ar face el lucrul asta? Atunci înseamnă că a dat foc proprietarul terenului și el trebuie să fie amendat… Este o inițiativă legislativă care crește mărimea amenzii și așa trebuie să fie toate amenzile. Amenzile trebuie să fie un instrument de descurajare pentru cei care încă nu conștientizează anumite lucruri.
Ce proiecte sunt acum pe agenda Ministerului la capitolul ape? Este una dintre problemele cu care se confruntă practic fiecare cetățean al Republicii Moldova.
În domeniul apelor sunt mai multe. Un, subiect la care lucrează ministerul acum, de fapt, este o problemă acumulată de-a lungul ultimilor 20 de ani, care vine încă de pe timpurile programului Pământ – astea îs iazurile. Această problemă afectează atât cetățenii, autoritățile publice locale, cât și agenții economici, piscicultorii, agricultorii.
E un ghem foarte mare de probleme și de neclarități, cum ar fi: cine este proprietarul iazului, cum au fost date în gestiune, cum au fost privatizate unele, cum au fost date în arendă ș.a. Deci, acum încercăm să facem ordine și să clarificăm acest subiect.
Până acum, am clasificat după tipurile de probleme aceste iazuri. Și în proces pentru soluționare, este necesară implicarea mai multor instituții, inclusiv APP, ASP, Ministerul Mediului, evident, cu Agenția Apele Moldovei, Ministerul Justiției. Am format un grup de lucru, unde au fost deja mai multe ședințe și pare că găsim soluții și rezolvăm subiectul ăsta.
Să înțeleg că se duce lupta, de fapt, pentru accesul la apă…
Nu doar accesul la apă, dar inclusiv. Când se construiește un iaz, apa este captată. Pentru captarea acestei ape, fiecare deținător de iaz trebuie să aibă autorizație privind folosința specială a apei, fiindcă o captează și trebuie să plătească și un impozit pentru captarea apei.
În multe momente nu se știe clar cine este proprietar al acestui iaz. APL-urile des au dat în arendă terenul de sub ape și se plâng că lor nu li se plătește, comunitate nu beneficiază în niciun fel în urma dării în arendă, nu încasează bani în urma exploatării iazului. Sau au fost, de exemplu, cazuri când sunt doi proprietari diferiți: un proprietar deține barajul, iazul – alt proprietar. Sau sunt și așa cazuri unde au fost niște șmecheri care au privatizat barajul și exploatează iazul, neavând niciun document pe el. Deci, doar au beneficii, dar nu plătesc niciun fel de impozit.
Și acum ministerul ce propune concret?
Analizăm fiecare categorie de probleme în parte din punct de vedere a cadrului normativ, ce regulă trebuie să facem în lege, în regulamente, ca să punem lucrurile în cadrul normalității și aceste iazuri să fie exploatate corect din punct de vedere a mediului. Ca să fie respectat același debit salubru, proprietarul iazului nu doar să-l exploateze, dar să și investească în el, să aibă grijă de calitatea apei. Altfel, dacă doar exploatăm aceste iazuri, dar nu avem grijă de ele, nu respectăm și nu îngrijim fâșia de protecție a iazului, nu-l decolmatăm la timp, nu eliberăm volume de ape necesare pentru râu, fiindcă ele toate sunt pe niște cursuri de apă, degradează și râul. El tot se colmatează…
Al doilea aspect – vrem să investim banii nu foarte mulți care sunt alocați la agenția Apele Moldovei în decolmatarea râurilor.
Aici explicați, vă rog, ce presupune decolmatarea.
Popular îi spunem deznămolire. Foarte multe râuri la noi au degradat și s-au colmatat și apă în ele este foarte puțină. Asta duce, inclusiv, la scăderea calității apei în râuri, nemaivorbind deja de cantitate, din cauza la multitudinea asta de iazuri. Vom iniția un proces prin Agenția Apele Moldovei, care este instituție subordonată ministerului, anume pe proiectele de decolmatare a râurilor. Deocamdată, din resursele bugetare care sunt în acest an, va fi doar pentru câteva râuri, vreo 6 – atât au calculat aproximativ că ar ajunge, pe anumite porțiuni. Vorbim de râurile pe interior, nu Nistru și Prut care funcționează ok.
Apropo de Nistru. Când va fi totuși construită stația de epurare a apelor uzate din Soroca? E o problemă de 30 de ani.
E de 20 de ani, de fapt. Apele uzate curg în Nistru fără epurare totalmente. Consiliul directorilor al Băncii Mondiale a aprobat proiectul de construcție, dacă nu greșesc, o lună în urmă. Acum se merge după procedura birocratică – acest acord trebuie să fie aprobat prin hotărâre de Guvern și ulterior ratificat prin Parlament, după care se poate trece la etapele următoare de proiectare. Studiul de fezabilitate este elaborat și aprobat. În baza lui se face documentația de proiect și se începe construcția.
Despre ce sumă e vorba?
Pentru stația de epurare la Soroca, dacă nu greșesc, sunt 11 milioane de dolari.
Și dacă vorbim de varianta optimă a evoluției lucrurilor, în cât timp ea poate fi construită, o stație de epurare modernă în valoare de 11 milioane de dolari?
Timpul estimat de construcții, dacă nu greșesc, conform studiului de fezabilitate, este 2 ani. Dar trebuie elaborat proiectul tehnic înainte de asta. Studiul de fezabilitate nu este suficient. Dar partea pozitivă este că bani s-au găsit, studiul s-a făcut, că au fost mai multe opțiuni analizate. Teren s-a găsit în fondul silvic și facem schimb cu primăria Soroca, conform codului silvic. Este pe o poiană în apropierea Nistrului, mai în aval de mun. Soroca.
Va participa și Republica Moldova, contribuția autorităților locale sau a guvernului sau asta e strict..?
Este un credit de 50 de milioane de dolari pe care îl ia Guvernul Republicii Moldova. El vizează construcția a două stații de epurare în Soroca și Comrat și construcția unui șir de sisteme de alimentare cu apă a populației…
Dacă nu greșesc, doar 3% din sate au sisteme de canalizare. Ce ar trebui concret să facă un primar dintr-un sat ca să construiască un astfel de sistem? De unde bani?
Da, de foarte multe ori ne cramponăm de bani și de acoperirea cheltuielilor operaționale. La nivel rural, una din provocările cele mai mari este că sistemul de canalizare centralizat este extrem de costisitor. Casele sunt dispersate și nu toate sunt locuite. Asta e realitatea zilei de astăzi. Respectiv, construcția unui sistem centralizat de canalizare, într-adevăr, este extrem de costisitoare per cap de locuitor. Sunt foarte multe exemple în Republica Moldova, unde s-au construit sisteme centralizate de canalizare în zonele rurale. Și oamenii ulterior nu vor să se conecteze la aceste sisteme, o fac doar vreo zece care nu generează cantitatea suficientă de apă și stația de epurare nu funcționează în final, fiindcă ea are nevoie de apă.
Partenerii de dezvoltare și societatea civilă care lucrează pe acest domeniu au ajuns la o concluzie preliminară în această privință. Soluțiile pentru zonele rurale probabil ar fi construcția sistemelor descentralizate de epurare a apelor uzate. Sunt stații de epurare de capacitate mică, la care se conectează mahalale care vor sau care pot, care își permit. Pentru ei să creezi mini sisteme de canalizare cu o stație de epurare, pentru capacitate de apă pe care o generează ea.
Anul trecut ați spus că, de fapt, pădurile noastre nu sunt delimitate, nu au hotar, adică sunt păduri care, de exemplu, nu au un număr cadastral. Când o să înceapă înregistrarea acestor păduri?
Republica Moldova are un proiect de delimitare masivă cadastrală și rectificarea erorilor, care este în curs de implementare, cu ajutorul unui credit, dacă nu greșesc, de la Banca Mondială și pe care îl implementează Departamentul Cadastru al Agenției Servicii Publice. În această delimitare masivă cadastrală, în primul rând, se delimitează și se înregistrează proprietatea publică a statului. Respectiv, aici vor fi înregistrate și pădurile. Fondul silvic și fondul apelor sunt parte a acestui proces, care este destul de lent din simplul motiv că volumul de lucrări este imens. S-a început cu nordul Republicii Moldova. Eu știu că el progresează, știu că Agenția Moldsilva, Agenția Apele Moldovei lucrează cu Departamentul Cadastru pe acest aspect.
Dar ca finalitate, există șansa că se va mări fondul silvic?
Sunt diferite ipoteze. Unii spun că se va micșora, alții spun că se va mări. Pe ambele părți sunt argumente valide. S-ar putea micșora din contul fondului silvic, din cauza abuzurilor în fondul forestier, unde s-au dat în arendă porțiuni unor oameni care și-au construit, deși nu era voie, case, au tăiat și și-au făcut proprietatea lor privată.
Altă ipoteză spune că s-ar putea să crească, dar nu fondul forestier, ci ponderea vegetației forestiere. Asta înseamnă, că, de exemplu, pe terenurile agricole a început să crească vegetație forestieră, în mod natural. Terenurile au fost abandonate, nu se mai prelucrează, oamenii au plecat peste hotare sau, pur și simplu, nu vor să le mai lucreze. Și, lăsând pământul de la sine să se odihnească, natura își recuperează ce-i a ei în mod natural. Și peste 10, 20 de ani, avem pădure în toată legea, deși, conform cadastrului, el figurează că e teren agricol…
Anual, în Moldova se organizează luna de plantare a copacilor. De ce nu se majorează suprafața pădurii suprafața terenurilor împădurite ?
Întreprinderile silvice plantează în fondul forestier, nu în afara lui. Și plantează, de fapt, acolo unde au fost tăieri. Noi, în principiu, ne învârtim în același areal. De asta nu crește. Ca să crească suprafața terenurilor împădurite, noi trebuie să ieșim din fondul forestier, pentru că suprafața terenurilor din fondul forestier care ar fi pasibile pentru împădurire nu este foarte mare, circa 2.000 de hectare. Dar, în afara fondului forestier, noi trebuie să extindem plantarea pe terenurile autorităților publice locale, pe terenuri private ș.a.
În anii precedenți, în această campanie de împădurire din fiecare toamnă, modelul era așa: Agenția Moldsilva distribuia material săditor în dreapta și-n stânga autorităților publice locale care solicitau puieți. Dacă monitorizezi ce s-a întâmplat cu aceste plantări, vezi că rezultatul acestor plantări este aproape nul sau este foarte mic. Ca să aduci o plantație forestieră la nivel de pădure, la nivel de masiv, e necesar nu doar să plantezi, dar e necesar s-o și îngrijești. În mod special, primii trei ani sunt critici. Dar de obicei nu se făcea așa…
Modelul pe care vrem să mergem acuma este cel de încheiere a acordurilor dintre Moldsilva cu APL-urile, care vor să împădurească. Deci, în primul rând, ele trebuie să ia decizia prin consiliul local că doresc acest lucru, să identifice terenul, să ia decizia că pe terenurile astea se creează plantație forestieră, se încheie un acord cu Agenția Moldsilva și atunci Agenția devine responsabilă de tot procesul. Este vorba de acorduri pe o perioadă de 5-7 ani, în funcție de ce fel de puieți se plantează. Randamentul de creștere a unui stejar, de exemplu, este mult mai lent decât al unui, salcâm sau plop. Respectiv, pentru a acoperi cheltuielile, inclusiv cu participarea, bineînțeles, a comunității locale, inclusiv pentru activitățile de plantare vor fi identificate resurse financiare care vor fi gestionate de Agenția Moldsilva. Aceasta are deja încheiate acorduri pentru circa 2000 de hectare. Ideea noastră este să nu aruncăm bani aiurea, ci să aveam plantații cu rezultat.
Nu demult, ați fost criticată pentru promovarea proiectului cu arderea anvelopelor uzate. La ce etapă e proiectul de lege?
Acel proiect de lege de modificare a legii deșeurilor, făcut în strictă coordonare cu Ministerul Mediului, a fost votat în prima lectură. Acesta viza mai multe aspecte, dintre care unul era de scos excepția care interzice arderea anvelopelor uzate. Din simplul motiv că nu există o argumentare logică în acest sens. De ce este excepție pentru anvelope, dar nu este o excepție pentru alt produs – pentru plastic, de exemplu sau pentru absorbante, pentru scutece? Sunt diferite metode de tratare a anvelopelor. Erau sugestii: dar de ce nu faceți asfalt din anvelope? Dar, costurile investiționale sunt foarte mari pentru o întreprindere de asfalt și la cantitate de anvelope care se generează pe piața noastră nu este justificat ca un antreprenor să vină și să investească într-o așa gen de întreprindere.
Există un antreprenor care le reciclează pentru a face terenuri de joacă pentru copii și pentru terenuri de sport. Foarte bine, lasă să lucreze în continuare! Pur și simplu, el are nevoie de un anumit tip de anvelope – de la camioane, troleibuze, grosimea cărora este mare și este suficient cauciuc pentru a face astfel de produs. Am vrut să dau anvelopele de la mașina mea vreun an în urmă, l-am contactat atunci și el mi-a zis că de la mașinile mici nu ia anvelope. Și el ia doar o cantitate mică.
Mai avem un antreprenor care făcea ca și cum piroliză… El lucra fără autorizație de mediu, îi expirase de un an. Și atunci rămâne o pondere foarte mare de anvelope. Și ce facem cu ele? Le ducem la râpă? La noi astăzi se generează o cantitate imensă de anvelope – pe piața noastră avem circa un milion de vehicule care își schimbă setul de anvelope o dată la doi-trei ani. Oportunitatea este să le transformi în energie. În loc să plătim, să cumpărăm gaz care astăzi costă enorm, unde noi avem și o dependență față de un singur furnizor de gaz, noi putem să o diversificăm. Fie că este vorba de cote de 10-20% din necesarul unei întreprinderi, noi putem să-l înlocuim cu astfel de combustibili solizi.
Deci se va insista pe adoptarea legii?
Eu consider că trebuie să fie adoptată această lege, fiindcă ea este o oportunitate pentru noi. Rolul nostru este să asigurăm monitorizarea emisiunilor pe care le generează agentul economic, public, privat, nu contează, care va utiliza acest tip de combustibil – monitorizarea emisiilor la coș și, respectiv, monitorizarea emisiilor în aerul atmosferic la stațiile de observații. La agenții economici monitorizarea la coș a emisiilor se face prin self monitoring. N-am să dau numele agentului economic care are, într-adevăr, instalate la coș sistemul de monitoring. El este automatizat, el se înregistrează în sistem, deci nu poți să falsifici aceste date, cum unii își imaginează, ele sunt exacte se înregistrează tot timpul exact cu aceeași periodicitate ca la stațiile electronice de observare pe care le aveam noi. Și atunci când merge Inspectoratul în verificare, ia tot registrul ăsta de monitorizare automată și verifică dacă au fost sau nu au fost depășite emisiile.
Cât privește monitorizarea emisiilor în aerul atmosferic la stațiile de observații ale statului. Erau temeri în privința stației de la Rezina (n.red. care se află în apropierea unui agent economic care urma să ardă anvelope), care a funcționat până în 2018, după care a fost abandonată. Noi acum o vom reabilita pentru că să monitorizeze calitatea aerului…
În Republica Moldova se pregătește introducerea unei taxe de mediu pentru posesorii de autovehicule. Cam cât ar putea constitui aceasta și de când va fi aplicată?
Deocamdată, subiectul este la categoria de idee pe care vrem să o dezvoltăm. Datele noastre arată că principala sursă de poluare a aerului în Moldova sunt autovehiculele. Respectiv, am zis: trebuie să diminuăm această poluare, care vine din cauza că parcul nostru auto este foarte învechit sau pentru că proprietarii de autovehicule nu au suficientă grijă de mașini, inclusiv scot catalizatoarele sau utilajul care captează emisiile. În lumea civilizată, emisiile se taxează. Din punctul meu de vedere, cel mai corect este să se facă taxarea conform volumului de facto al emisiilor. Asta înseamnă că, la stația de revizie tehnică a mașinii, trebuie să fie un echipament care să măsoare emisiile la țeava de eșapament. Statul trebuie să reglementeze normele acestora. Trebuie să existe coeficienți cu care, pentru depășirea acelui volum, eu să plătesc o altă sumă. Respectiv, dacă ajung să plătesc mai mult, eu trebuie să fiu motivată să mă duc la service și caut soluție pentru a reduce emisiile.
Există legea privind protecția aerului, care a fost votată în prima lectură. Noi vom propune să fie introduse anumite elemente care țin de controlul emisiilor la autovehicule proprietate privată. După ce va fi dezvoltat cadrul normativ, va putea fi introdusă și taxarea.
