USM – gazda întrunirii președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, cu reprezentanții instituțiilor de învățământ superior

3-118
Foto: USM

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit, în data de 15 aprilie, întrunirea președintei Maia SANDU cu reprezentanții instituțiilor de învățământ superior. Genericul evenimentului a fost „Calitatea învățământului superior”, care a deschis numeroase subiecte de discuții precum: autonomia universitară, finanțarea instituțională, atragerea tinerilor specialiști în domeniul învățământului superior și de cercetare etc.

Fără îndoială, comunitatea universitară este preocupată de calitatea studiilor și a cercetării. În acest sens au fost discutate posibilele modalități de consolidare a potențialului științific și didactic al mediului universitar și a celui de cercetare, căutarea căilor de susținere a tinerilor în cariera universitară, inclusiv prin deschiderea unor linii de finanțare a proiectelor tinerilor cercetători.

Un alt subiect important a vizat finanțarea instituțiilor de învățământ superior. Reprezentanții universităților s-au referit la metodologia finanțării per student, investițiile statului în raport cu necesitățile de instruire a diferitor categorii de specialiști, alocarea finanțării și posibilitatea proiectării de către instituții a bugetelor anuale etc.

Participanții la întrunire au apreciat deschiderea instituției prezidențiale de a discuta perspectivele dezvoltării instituțiilor de învățământ superior, dar și provocările cu care se confruntă acestea.

Acest material a fost scris și redactat de echipa USM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUSM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente