Centrul Comercial UNIC – în fața unei noi etape de dezvoltare

Creat încă în îndepărtatul 1945, Centrul comercial UNIC este o veritabilă carte de vizită a Chişinăului. De-a lungul anilor, UNIC a cunoscut diverse etape de dezvoltare, dar, cu siguranţă, centrul comercial a trecut la un nou nivel abia în 2016, odată cu venirea la cârma acestuia a noilor proprietari.

Foto: UNIC

În scurt timp, imaginea faţadei Centrului UNIC se schimbă radical, iar modernizarea are loc în baza unui concept creat de arhitecții de la cunoscuta companie germană Chapman and Taylor.

Noul proprietar a făcut investiţii serioase în infrastructura edificiului, acestea fiind îndreptate spre amenajarea scuarului din fața Centrului Comercial și amenajarea teritoriului adiacent de pe str. Ismail. Astfel, au fost demolate toate construcțiile ușor demontabile – piața de flori, terasa de vară etc., iar în rezultat această zonă din centrul capitalei a căpătat cu totul altă „față”, mult mai atractivă.

Schimbările benefice demarate de noii proprietari au condus la atragerea mai multor branduri cunoscute. Astfel, printre cei 327 de agenți economici ce activează acum în cadrul Centrului pot fi menționați: ENTER, PROMSTORE, McDonald’s, Meli Melo, Vizaje-Nica, Papirus, Moon Glow, MySkin, Cristina, Alina Bradu, Vitalie Burlacu, MAIB, Fincombank etc.

Noii proprietari nu ascund că lucrările de modernizare şi investiţiile nu se opresc aici. Astfel, la etapa următoare vor fi făcute serioase investiţii pentru creșterea confortului și amenajarea zonei, astfel încât aceasta să devină cel mai frumos loc de agrement și relaxare din mun. Chișinău, destinat chișinăuienilor și oaspeților capitalei.

Planurile de dezvoltare pe termen scurt și mediu țin inclusiv și de creşterea numărului locurilor de parcare – de la 240 la 609. Şi acestea vor fi create fără a fi afectat scuarului din faţa Centrului Comercial.

De asemenea, urmează a fi atrase noi branduri cunoscute la nivel mondial. Cinci astfel de branduri deja şi-au dat acordul să-şi înceapă activitatea în cadrul Centrului, inclusiv aici a fost deschis primul magazin din Republica Moldova sub brandul KOTON.

Şi toate acestea Centrul Comercial UNIC le face sub sloganul: Totul pentru locuitorii şi oaspeţii capitalei! Totul pentru oameni!


// console.log('no ads situation')