Invazia Rusiei în Ucraina a adus în țara noastră peste 375 de mii de persoane care au fugit din casele lor în căutarea unui loc mai sigur. Aproximativ 96.800 de refugiați din Ucraina continuă să se afle în țara noastră. Pentru a-și asigura o sursă de venit, dar și pentru a găsi o activitatea care să-i țină la suprafață în vâltoarea de griji și temeri, mulți dintre ei au reușit să găsească un loc de muncă la noi în țară.
Cele mai recente date ale Agenției Naționale de Ocupare a forțelor de Muncă arată că 284 de refugiați în Republica Moldova deja și-au găsit un loc de muncă. Dintre acești, 222 sunt femei și 62 – bărbați. Majoritatea, 195, au fost fost angajate în Chișinău. Alte peste 80 de persoane și-au găsit locuri de muncă în 18 raioane ale țării.
„Aici oamenii sunt săritori la nevoie”
Larisa Pahomea a ajuns în Moldova pe 3 martie împreună cu mama sa, după ce au stat câteva ore bune în rând la vamă. Femeia recunoaște că a fost nevoită să plece din Odesa alături de mamă, fiindcă ea cu greu mai putea suporta sunetul sirenelor și al bombardamentelor. În Odesa au rămas tatăl și fratele ei. Spre deosebire de mulți alți refugiați, Larisa și mama sa știau la cine vin, i-a găzduit o mătușă din orașul Nisporeni.
Înainte de război Larisa era contabilă, dar a trebuit să renunțe la locul de muncă odată ce a plecat din țară. „Înțelegeam foarte bine că nu voi reuși să mă angajez aici în calitate de contabilă”, spune femeia. Totuși, ea nu a lăsat mâinile în jos și a reușit să se angajeze în calitate de croitoreasă la o fabrică din Nisporeni. „Atunci când muncești, ai mai puțin timp să te gândești la ce se petrece în țara ta, așa este mai simplu”, spune Larisa. Ea povestește că înainte de război, croitoria era un hobby, iar acum cunoștințele acumulate îi sunt de mare ajutor. Larisa a trecut cu brio perioada de probă și a devenit rapid parte a colectivului. „Aici oamenii sunt săritori la nevoie, sunt mereu gata să mă ajute.”
Directorul fabricii de confecții din Nisporeni, Mihai Șeptelici, spune că lipsa calificării în domeniu nu a fost un impediment pentru angajare, fabrica fiind pregătită să instruiască persoanele care sunt în căutarea unui loc de muncă. El îndeamnă alte companii și antreprenori din Moldova să nu ezite să angajeze persoane refugiate din Ucraina. „Trebuie să venim în întâmpinarea tuturor, toți sunt oameni, nu contează cetățenia”, concluzionează el.
„Vrem să fie pace și la noi, și peste tot în lume”
Irina Bobeico și sora ei au plecat din Odesa la patru zile după invazia trupelor rusești. Au plecat pentru a-și proteja copii, prea mici pentru a înțelege ce se petrece în jur. Soții lor, desigur, au rămas în Odesa pentru a avea grijă de casă și pentru a-și apăra patria. Surorile au făcut în grabă bagajele și s-au îndreptat spre Moldova, fără a ști cu siguranță dacă vor găsi un adăpost. Din fericire, ajunse la noi în țară au fost primite într-un sat din apropierea orașului Strășeni.
Peste câteva zile, Irina și sora ei au convins-o pe mama lor Svetlana, care rămăsese în Odesa, să vină în Moldova. Alături le-a fost mai ușor să se adapteze într-o țară străină și să facă față grijilor. Femeile știau din start că vor încerca să se angajeze, pentru a-și asigura o sursă de venit.
„Mie îmi place ritmul, nu îmi place să stau locului”, spune Svetlana. Înainte de război femeia era asistentă medicală secundară într-un sanatoriu din suburbia Odesei, iar pentru a câștiga bani în plus, făcea curat în case de elită. Apelând la Primăria Strășeni, Svetlana și fiica sa Irina, și-au găsit câte un loc de muncă la o fabrică de asamblare a cablurilor din Strășeni. Cea de-a doua fiică rămâne acasă pentru a avea grijă de cei trei copii mici.
Chiar dacă nu aveau experiență, au fost primite cu brațele deschise, iar doar după o zi de instruire, au început lucrul în secțiunea de asamblare. „În prima zi când înveți este complicat, dar apoi te obișnuiești repede și obosești mai puțin”, explică Irina.
Alexandru Magnet, responsabilul pe afaceri în cadrul companiei, spune că orice persoană din Ucraina își poate găsi aici un loc de muncă. „Sunt niște doamne de treabă, care doresc să-și asigure existența prin munca proprie. De aceea noi suntem aici pentru a le ajuta, dar suntem conștienți că în orice moment pot reveni înapoi acasă”, adaugă Alexandru.
Svetlana și Irina mărturisesc că cel mai mare vis al lor este să se întoarcă înapoi în Ucraina la persoanele și locurile dragi „Vrem să fie pace și la noi și la voi, și peste tot în lume.”
