În ultima lună, „Moldova pentru Pace” a oferit ajutor pentru peste 17 000 de persoane refugiate. Cum poți contribui și tu

refugiati10
Foto: diez.md

Grupul de inițiativă „Moldova pentru Pace” continuă activitatea de asistență a refugiaților și refugiatelor din Ucraina. Astfel, organizația prezintă datele înregistrate timp de o lună de activitate.

În cadrul grupului de inițiativă se lucrează pe câteva direcții: asigurarea cu alimente și bunuri, gestionarea unui depozit, identificarea de servicii de transport, cazare gratuită, servicii (medicale, juridice etc.), monitorizarea situației de la Palanca, colectare de fonduri și, mai nou, am creat un departament pe protecția drepturilor omului. Peste 30 de persoane sunt implicate zilnic în administrarea acestor procese și mențin contactul cu beneficiarii și instituțiile relevante.

La o lună de la lansarea platformei de ajutor https://dopomoha.md, au fost înregistrate 11 358 solicitări, iar echipa organizației a reușit să răspundem la 9 276 dintre ele.  Peste 60 % dintre solicitări vin direct prin platformă, iar în jur de 40 % — de la Linia Verde 𝟎𝟖𝟎𝟎 𝟖𝟎𝟎 𝟏𝟏. Astfel, Moldova pentru Pace a oferit ajutor, în ultima lună, pentru peste 17 000 de persoane refugiate.

La moment, necesitatea cea mai mare este asigurarea cu alimente, care reprezintă în jur de ¾ din toate cererile. În ultimele 30 de zile, „Moldova pentru Pace” a avut 7 837 de cereri și a îndeplinit 6 204.

„Gestionăm în continuare unul din depozitele de la Moldova-Film, str. Hîncești 61. Identificăm donatori străini și locali care ne ajută să asigurăm pachetele de produse alimentare, de igienă și pentru copii. Până acum, am oferit peste 9 000 pachete. Produsele au fost cumpărate cu ajutorul mai multor donatori, precum Plan International, KhalsaAID, World, Children’s Fund, Cheton Group SRL, Moldova Zahăr, Inca Mallorca Solidaria și alții.

Totodată, am colectat peste 85 000 euro de la peste 1000 de persoane care au donat pe platforma de crowdfunding: https://chuffed.org/project/moldova-for-peace-solidarity-for-ukraine. Banii sunt direcționați pentru necesitățile grupului de voluntari (transport, prânzuri, telefonie mobilă etc.) și pentru achiziționarea de produse la depozitul de la Moldova-Film”, informează grupul de inițiativă.

În fiecare sâmbătă, de la ora 12.00, cetățenii și cetățenele sunt invitați/invitate să se alăture procesului de sortare. O pot face și în această sâmbătă, 16 aprilie, la depozitul de la „Moldova Film”, șos. Hîncești 61, Chișinău.

Pentru a participa, vă puteți înregistra aici.

De asemenea, activitatea grupului de inițiativă poate fi urmărită pe pagina de Facebook, iar ajutorul poate fi oferit pe linkul anexat aici

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente