Exemplu de omenie și solidaritate din partea băștinașilor din satul Mihăileni, raionul Râșcani

foto coperta
Foto: PNUD Moldova

Orele de muncă peste program, weekend-urile suprasolicitate și oboseala acumulată nu i-a speriat pe băștinașii din satul Mihăileni să ofere sprijin refugiaților ucraineni sosiți în localitate. 30 de persoane care și-au găsit refugiul la Mihăileni au fost întâmpinați cu brațele deschise și multă căldură. Mihăilenarii au demonstrat că mărinimia lor nu are limite, iar bunătatea poate fi împărtășită gratuit cu cei care au nevoie cel mai mult în aceste clipe.

La Mihăileni, angajații Centrului multifuncțional „Dumitru Musteață”, acordă suport necondiționat persoanelor refugiate din Ucraina. Chiar dacă își consumă ultimele forțe, ei spun că mai găsesc putere în zâmbetul copiilor ucraineni pe care i-au îndrăgit atât de mult.

„Venim dimineața la ora 6 și plecăm seara la 21, de mai mult de o lună. Este greu, dar nu avem de ales. E demn să poți ajuta în această perioadă și nu e vorba doar de bani și produse, ci de dedicație și timp”, spune Eugenia Saftiuc, bucătăreasă la Centrul multifuncțional ,,Dumitru Musteață”.

Încă din primele zile, Asociația băștinașilor din localitate împreună cu Primăria, s-au mobilizat pentru a pune umărul și a ajuta ucrainenii care au fugit din calea războiului. Băștinașii și agenții economici locali au colectat fonduri pentru ca să poată procura produse alimentare, de igienă și de strictă necesitate pentru refugiați. Din donațiile colectate, a fost procurat un frigider și un cuptor cu microunde și puse la dispoziția refugiaților pentru a păstra și încălzi mâncarea.

Prin intermediul Asociației de băștinași, a fost oferit suport financiar în valoare de 32 600 lei de către Guvernul Elveției în cadrul proiectului PNUD „Migrație și dezvoltare locală”, bani necesari pentru acoperirea cheltuielilor de alimentație.

Tinerii Mihăilenari implicați la maxim

12 juniori membri ai Asociației Băștinașilor Mihăilenarii de Pretutindeni, la fel, au fost săritori la nevoie în această perioadă. Și-au unit eforturile pentru a vinde bilete în valoare de 500 de lei la un film proiectat în Casa de Cultură din sat. Cu banii adunați au cumpărat câteva apă, cutii cu biscuiți, șervețele umede și uscate și prosoape de bucătărie și au mers în vizită la Centrul multifuncțional „Dumitru Musteață”, acolo unde sunt cazați ucrainenii. Pentru a le aduce bucurie și celor mici, tinerii au lansat o campanie de colectare a jucăriilor pentru diferite vârste, care urmează să fie donate.

„Am reacționat promt în această situație, fiind ghidați de seniorii asociației. Implicarea noastră e binevenită semenilor noștri”, afirmă Gheorghe Moscalu, membru a echipei.

Practic, în fiecare zi tinerii își petrec timpul liber cu copii de vârsta lor, refugiați din Ucraina, încercând să-i surprindă mereu cu ceva nou: plimbări în parcul din localitate, tenis de masă sau alte jocuri interactive. Mulți dintre ei spun că au impresia că se cunosc de o viață cu ucrainenii adăpostiți la Mihăileni și au reușit deja să lege prietenii care, spun ei, cu siguranță vor fi durabile.

„Eu nu am crezut că pe parcursul a unor zile poți să te atașezi atât de mult de persoane pe care le vezi prima dată în viață. Păstrez legătura cu Victoria, refugiată care a stat aproximativ două săptămâni la Mihăileni, are 16 ani și acum s-a reîntors acasă, la Vinița, alături de sora ei mai mare’’,  spune Luminița Cojocari, membră a echipei de voluntari din localitate.

Mărturii ale refugiaților: „Îmi pare că sunt într-un vis și nu mă pot trezi”

Lidia locuiește în apropierea Kievului, prima regiune care a fost atacată. Își aduce aminte cu groază clipele prin care a trecut, dar în același timp trăiește cu speranța că totul se va sfârși.

„Încă mi se pare că sunt într-un vis și nu mă pot trezi. Sunt aici împreună cu fiica, nora și nepoțeii, unul de doi anișori și celălalt de două săptămâni. Este foarte greu să fii departe de locul unde ai trăit. Ne-au rămas doar amintirile și sperăm să ne putem reîntoarce curând acasă, chiar dacă aici am fost întâmpinați cu multă căldură”, mărturisește femeia.

Xenia, o altă refugiată din localitate spune că primirea caldă au ajutat-o să se detașeze de ceea ce se întâmplă acum în țara ei. „Nu credeam că există oameni atât de buni, dar în fiecare zi mă conving tot mai mult! Oamenii de aici transmit atât de multă energie pozitivă. Am venit împreună cu părinții și cele patru surori ale mele, iar toată ziua mă ocup cu ceea ce îmi place, confecționez inele și brățări. Ne jucăm mult cu tinerii din localitate, iar emoțional asta mă ajută mult”, spune Xenia, o adolescentă de 12 ani.

Acțiune de răspuns pentru cei care au grijă de ei

Recunoștința refugiaților față de ajutorul pe care l-au primit este mare, astfel încât au decis să dea o mână de ajutor localnicilor și să se implice acolo unde este nevoie. De la mic la mare, au pus mâinile pe uneltele de grădinărit și au mers în curtea centrului multifuncțional pentru a face ordine cot la cot cu toată lumea.

„Nu putem sta toată ziua fără ocupație, vrem să ne implicăm și să ușurăm munca angajaților de aici, pentru că ei fac atât de mult pentru noi’’, spun într-un glas persoanele cazate la centru.

Implicarea și mobilizarea localnicilor din Mihăileni a demonstrat faptul că umăr la umăr, se fac lucruri frumoase și fapte bune pentru refugiații ucraineni care au nevoie de sprijin. Empatia de care au dat dovadă, i-a ajutat să poată gestiona cu succes criza refugiaților ucraineni.

Până în prezent, la Mihăileni a fost oferit suport financiar și emoțional pentru 200 de refugiați ucraineni.

*Inițiativa „Fotograf pentru pace” care surprinde comunicarea dintre refugiați și comunitatea-gazdă, este parte a Grupului „Localitatea mea pentru pace”, creat de Asociațiile de băștinași din țară cu suportul proiectului Elveția-PNUD „Migrație și dezvoltare locală”, Biroului Relații cu Diaspora și Congresul Autorităților Locale din Moldova pentru a susține eforturile Guvernului Republicii Moldova în gestionarea crizei refugiaților în cadrul campaniei „Moldova pentru pace”.

Imaginile au fost surprinse de tinerii juniori din localitate, sub ghidarea profesioniștilor din domeniul fotografic, într-un mod corect, cu respectarea demnității umane a refugiaților.

Nicoleta Albot, membră junioară a Asociației de băștinași din Mihăileni.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente