Slusari cere demisia „ministrului dominator”, după scandalul de la Termoelectrica: Am auzit bocete la TV, mai nu-i curgeau lacrimile - spectacol pentru cei care nu cunosc istoria

Fostul deputat al Platformei DA Alexandr Slusari insistă pe demisia ministrului Spînu după scandalul pe licitația de la Termoelectrica. „Sau se demonstrează că întradevăr se face altfel de politică și orice persoana, cât de importantă nu este aceasta în ierarhia de partid, poate și trebuie să fie sancționată pentru greșeli grave măcar cu demisia sau se merge pe calea tradițională a politicii moldovenești de pe Bâc cu protejarea și justificarea „băiețelor noștrii”, cărora li se permite totul”, a declarat acesta.

Foto: UNIMEDIA

„Ieri la un post de televiziune am auzit bocetele unui ministru „dominator” despre dilemă morală în raport cu necesitatea semnării contractului cu compania oligarhului rus din anturajul lui Putin. Mai nu-i curgeau lacrimi din ochi. Lacrimi de crocodil, întrucât era un spectacol, destinat oamenilor, care nu cunosc istoria problemei.

Domnul Spînu nu a spus ieri multe. Nu a spus că în primul rând contractul între Termoelectrica și Horus/Silovîe Mașinî a fost semnat vineri, 8 aprilie. Acest lucru s-a întâmplat după 24 februarie. După Bucea și Borodeanca. După înăsprirea sancțiunilor occidentale asupra lui Alexei Mordașov. Domnul ministru nu a putut să nu cunoască despre semnarea contractului, întrucât întreprinderea Termoelectrica se subordonează Ministerului Infrastructurii. Dar cel mai important lucru, nespus ieri de domnul Spînu, este că dânsul ieri undeva până la orele 15.00 se opunea vechiment anulării acestui contract.

Mai mult ca atât, așa zisă licitația a avut loc încă în septembrie 2021, când domnul Spînu deja era ministru. El a știut foarte bine de faptul că în caietul de sarcini este clauza, care expres prevedea că utilajul, livrat pentru Termoelectrica, ar trebui să corespundă.... ГОСТ-lui, unui standard, care din start exclude din competiție orice compania occidentală. Că termenul de realizare a lucrărilor era unu nereal de scurt, care poate fi respectat doar dacă se cunoaște precis că utilajul respectiv deja există. Nu era secret nici în septembrie ce prezintă firma Horus și că companiile, cu acționarii din offshore, nu au dreptul să participe la achizițiile în cadrul întreprinderilor cu capital majoritar de stat. Iar Silovîe Mașinî a nimerit sub primele sancțiunile internaționale încă din 2014, când entitatea respectivă a efectuat mai multe lucrări în Crimea.

Apare întrebare simplă și foarte pertinentă. Cine l-a încurcat domnului Spînu să propună Guvernului atunci, în septembrie, să anuleze licitația, așa cum s-a întâmplat ieri? Cu elaborarea altui caiet de sarcini și cu organizarea unui tender veritabil. Ieri, apropo, am aflat că în afară consorțiului româno-american, interesul față de modernizarea Termoelectrica a avut și o întreprinderea ucraineană, care la fel a refuzat participarea într-o licitație mimată și aranjată pentru un singur jucător. Dacă domnul Spînu ar fi acționat la timp, atunci țara nu ar fi pierdut 7 luni importante și nu ajungea în aceasta situația mai mult decât jenantă, cu deficit de timp și cu un contract semnat pe ascuns, anulat a doua zi.

Care au fost motivele domnului ministru de a tergiversa procesul și de a insista pănă la ultima clipa pe contractul cu Silovîe Mașinî urmează să clarifice organele de anchetă. Dar pentru guvernare de acum este un test important. O dilemă morală adevărată. Sau se demonstrează că întradevăr se face altfel de politică și orice persoana, cât de importantă nu este aceasta în ierarhia de partid, poate și trebuie să fie sancționată pentru greșeli grave măcar cu demisia sau se merge pe calea tradițională a politicii moldovenești de pe Bâc cu protejarea și justificarea „băiețelor noștrii”, cărora li se permite totul. După mine, lucrurile sunt evidente și Andrei Spînu trebuie să fie demis”, declară fostul deputat.

Licitația pe reparația turbinelor de la Termoelectrica a fost anulată. Firma rusească Silovîie Mașinî, care a trezit nemulțumirea reprezentanților Platformei Da, nu va implementa proiectul de reabilitare al motoarelor de la Termoelectrica. Ieri, Andrei Spînu a anunțat că în perioada următoare vor urma demersurile necesare către Banca Mondială pentru a încheia această licitație complet.

Tenderul pe reparația turbinelor a fost inițiat acum aproape un an, termenul de depunere a ofertelor fiind prelungit de mai multe ori. Etapa de depunere a dosarelor de participare s-a încheiat la sfârșitul lunii septembrie 2021. Astfel, fiind un singur participant - Silovîe Mașinî.

Șefa statului, Maia Sandu, a declarat că nu a existat o altă companie decât „Silovîie Mașinî”, care a câștigat licitația de la Termoelectrica ca să reparare acele turbine. Aceasta a menționat în cadrul unei conferințe de presă că personal a studiat situația legată de licitație. Pe de altă parte, fostul deputat al Platformei DA, Alexandr Slusari, susține că președinta „a fost dezinformată de domnul Spînu”, iar o astfel de abordare este „exclusivistă, greșită și miroase a monopol”.

Deputatul PAS, Radu Marian a venit cu o replică dură în adresa lui Alexandru Slusari, care a criticat autoritățile”. Slusari a scris pagina sa de facebook că președinta Maia Sandu, care a spus că nu există o altă companie care să poată efectua aceste lucrări de reparație, a fost „dezinformată” și că ar exista un consorțiu român, care a trimis o scrisoare de intenție pe 25 martie. În replică, Radu Marian a spus că această companie nu a participat la licitație.

Ulterior, grupul de companii „Horus” îl acuză pe fostul deputat al Platformei DA, Alexandr Slusari de falsuri.

Pin pongul între Slusari și Marian a continuat și după aceasta. După ce Marian a menționat că acesta este „folosit de băieții șmecheri”, Slusari a spus că „nimeni și niciodată nu a putut și nu poate” să-l folosească, iar deputatul PAS „ar trebuie să cunoască acest lucru”.


Pub