Dosarul contrabandei cu 1,8 mil de țigări, pe masa judecătorilor: Cinci persoane, trimise pe banca acuzațiilor

Cinci persoane învinuite de contrabandă cu peste 1,8 milioane țigări, cu destinația spre România, au fost trimise pe banca acuzațiilor de PCCOCS. Documentarea ilegalităților acestora a cuprins perioada septembrie-noiembrie ale anului 2021 și a fost desfășurată de ofițerii Serviciului de Informații și Securitate și ai Serviciului Vamal, sub conducerea procurorilor PCCOCS.

Foto: PCCOCS

„Rezultatele documentării au relevat faptul că învinuiții acționau în mod organizat, cu roluri determinate pentru fiecare persoană – atât sub aspectul pregătirii bunurilor spre transportare, transportarea propriu-zisă, precum și stabilirea modalității de vânzare a lor, peste Prut; iar profitul obținut era redistribuit membrilor grupului format. Potrivit materialelor dosarului, învinuiții transportau țigările în locuri special amenajate, prin evitarea punctelor de trecere a frontierei în care verificările sunt mai riguroase, datorită dotărilor tehnice. Documentarea acțiunilor infracționale a luat sfârșit odată cu reținerea unei capturi de țigări, în a doua jumătate a lui noiembrie 2021, atunci când microbuzul a fost oprit de ofițerii Poliției de Frontieră, la punctul de trecere Costești-Stânca”, anunță PCCOCS.

La solicitarea procurorilor PCCOCS, a fost aplicat sechestru pe captura de țigări, pe mijloace bănești în sumă de peste 800.000 lei, precum și pe mai multe autovehicule, dintre care trei de lux. La o etapă ulterioară, urmează ca procurorii să solicite confiscarea specială a acestora. Anterior, oamenii legii au dispus efectuarea a peste 10 interceptări ale discuțiilor celor cinci, precum și 20 percheziții.

„În baza informațiilor inițiale obținute în baza interceptărilor, fusese anunțată cifra de șase sute mii țigări. ulterior, însă, în baza probelor suplimentare, a devenit cunoscut faptul că numărul țigărilor transportate e mai mare decât dublu. Totodată, acțiunile procesual-penale au relevat nu doar faptele de contrabandă, ci și punctele de depozitare a produselor. Per total, pentru destructurarea grupului, procurorii de caz de comun cu ofițerii au realizat un volum important de acțiuni, piese ale dosarului ce sunt inserate în peste 3500 file”, menționează procurorii.

Investigațiile continuă. Pentru faptele incriminate, legea prevede pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de până la 10 ani și confiscarea bunurilor rezultate, obținute și utilizate la comiterea infracțiunilor.


Pub