(video) Socialiștii contestă la CC amendamentul prin care se interzice utilizarea simbolurilor care promovează războiul, inclusiv panglica Sf. Gheorghe
Deputații fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Adrian Lebedinschi și Grigore Novac, s-au adresat către Curtea Constituțională cu o sesizare privind constituționalitatea amendamentelor la Codul contravențional, votat de Parlamentul Republicii Moldova la 7 aprilie 2022. Socialiștii au menționat faptul că deputații din majoritatea parlamentară au completat articolul 365 „Încălcarea drepturilor cetățenilor prin răspândirea atributelor și simbolurilor general cunoscute ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război și crime împotriva umanității, precum și a propagandei sau glorificării acestor acțiuni” cu o listă în care au fost incluse panglica Sf. Gheorghe, alte semne și simboluri, inclusiv „litere” și „cifre”. 
Foto: colaj

Deputații consideră ilegale amendamentele aprobate, întrucât articolul 32 al Constituției Republicii Moldova garantează libertatea opiniei și a exprimării cetățenilor. Ba mai mult, legea votată contravine doctrinei internaționale și practicii instanțelor europene, precum și unui șir de acte fundamentale în domeniul drepturilor omului: Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului etc.

În Moldova se interzic simbolurile și atributele care promovează acțiuni de agresiune militară, crime de război și crime împotriva umanității. Persoanele care le răspândesc, inclusiv în mediul online, vor fi amendate. O modificare la Codul contravențional în acest sens a fost votat astăzi, 7 aprilie, de partidul de la guvernare.

Vladimir Voronin s-a arătat nemulțumit de această decizie. „Ei nici nu sunt cărturari, să se uite la Ștefan cel Mare care se folosea de această lentă, să se uite la toți eroii din povești, din fabule, din istorie”, a declarat liderul comuniștilor.


Pub