Dezvăluiri șocante din „calvarul Bucea”: 25 de fete și femei, violate în subsolul unei case. 9 sunt însărcinate

25 de femei și fete, cu vârsta cuprinsă între 14 și 24 de ani, au fost violate în subsolul unei case din Bucea. Din spusele Avocatei Poporului din Ucraina, Ludmila Denisova, 9 dintre acestea sunt însărcinate, scrie unian.net.

Foto: Digi24.ro

Aceasta a sugerat că ocupanții recurg la aceste acțiuni drept răzbunare pentru rezistența soldaților ucrainei, iar violul îl folosesc ca armă de război împotriva femeilor din Ucraina.

Totodată, jurnaliștii de la BBC au relatat mărturiile victimelor și au găsit dovezi.

Într-o zonă rurală liniștită, la 70 de kilometri de Kiev, jurnaliștii au vorbit cu Anna, în vârstă de 50 de ani (n.r. numele a fost modificat pentru a păstra identitatea persoanei). Ea a spus că pe 7 martie era acasă cu soțul ei când soldatul a dat buzna. Amenințând-o cu o armă, i-a ordonat femeii să se dezbrace și a violat-o.

„În timp ce mă viola, au mai intrat patru soldați. Am crezut că este sfârșitul. Dar ei l-au luat. Nu l-am mai văzut niciodată", a spus ea.

Anna s-a întors acasă și-a găsit soțul rănit în stomac.

„A încercat să alerge după mine pentru a mă salva, dar a fost împușcat”, a spus ea, adăugând că bărbatul nu a putut fi dus la spital, iar două zile mai târziu a murit din cauza rănilor.

Anna nu s-a oprit din plâns în timp ce își vorbea cu jurnaliștii. Femeia a spus că este în contact cu medici de la spitalul local și a primit sprijin psihologic.

În drum spre casa Annei, jurnaliştii au auzit o altă poveste groaznică.

O femeie din localitate a fost violată și ucisă, iar vecinii spun că a fost același bărbat care a violat-o pe Anna. Femeia avea 40 de ani. A fost scoasă din casă și ținută în dormitorul unei case vecine, sunt pete mari de sânge pe saltea și pături. Aceasta a fost violată, i s-a tăiat gâtul și a fost îngropată în grădina casei.

Andrei Nebitov, șeful poliției din regiunea Kiev, a vorbit despre un alt caz pe care îl investighează într-un sat la 50 de kilometri de Kiev. O familie de trei persoane - soția de treizeci de ani și copilul lor mic - locuia într-o casă de la marginea satului.

„Pe 9 martie, mai mulți soldați ai armatei ruse au pătruns în casă. Soțul a încercat să-și protejeze soția și copilul. Dar a fost împușcat în curte", a spus Nebitov.

„După aceea, cei doi soldați au violat-o. Au plecat, dar s-au întors. S-au întors de trei ori să o violeze. I-au spus să îi vor răni copilul dacă nu va rezista. Pentru a-și proteja copilul, ea nu s-a împotrivit” – a adăugat șeful poliției din regiunea Kiev.

Când ocupanții au plecat, au ars casa și au împușcat câinii familiei. Femeia a fugit împreună cu fiul ei și apoi a luat legătura cu poliția.

Organizaţia Naţiunilor Unite a cerut o investigaţie independentă asupra violurilor şi violenţei sexuale în contextul războiului declanşat de Rusia în Ucraina, după apariţia de informaţii conform cărora civili au devenit victime ale agresiunilor sexuale din partea forţelor militare ruse, scrie digi24.ro.


Pub