(doc) Amenzi dure pentru incendierea pășunilor și pădurilor. Făptașii vor achita până la 50 de mii de lei, despăgubiri

A fost votat în a doua lectură un proiect de modificare a Codului Contravențional, în care au fost incluse mai multe modificări. Printre acestea se numără și introducere unor amenzi drastice pentru incendierea deliberată a pășunilor și pădurilor

Foto: dse.md

Astfel, cei care vor provoca acestei incendii vor fi nevoiți să achite amenzi de până la 50 mii lei.

Proiectul a fost înregistrat de deputatul PAS, Dumitru Alaiba, după ce șefa statului, Maia Sandu, a cerut Parlamentului să introducă în regim de urgență sancțiuni dure pentru arderea intenționată a câmpiilor, inclusiv cu privarea de ajutor de stat a agenților economici care se fac vinovați de provocarea acestor incendii.

Măsura vine drept răspuns la creșterea înspăimântătoare a numărului de incendii în țară. Numărul acestora a crescut cu peste 1300% față de anul trecut.


Pub