Presa ucraineană: UE a plătit pentru gazul rusesc sume de 35 de ori mai mari decât cele alocate pentru ajutor Ucrainei

Statele Europene au achitat pentru livrările de gaze naturale din Rusia 35 miliarde de euro, scrie unian.net.

Foto: Profimedia Images

„De la începutul războiului Uniunea Europeană a plătit pentru resursele energetice de 35 de ori mai mult, decât suma oferită Ucrainei pentru armament”, scrie sursa citată.

„UE a plătit 35 de miliarde de euro pentru energia rusă de la începutul războiului, comparativ cu 1 miliard de euro pe care i-a trimis Ucrainei sub formă de ajutor extern, a declarat Josep Borrell”, transmite euronews.com.

Reprezentanții Uniunii Europene urmează să aprobe astăzi un embargo asupra cărbunelui rusesc, care va intra însă în vigoare de la jumătatea lunii august, cu o lună mai târziu decât propunerea inițială, a declarat pentru Reuters o sursă UE, ca urmare a presiunilor din partea Germaniei de a amâna măsura.


Pub